Mai mulţi tineri din Cumpăna sunt, de ieri, fericiţii beneficiari ai unei locuinţe în regim ANL. Cei 19 constănţeni au avut de aşteptat patru ani pentru a beneficia de un acoperiş deasupra capului, ani în care fiecare s-a descurcat aşa cum a ştiut mai bine. Unii au stat la părinţi, alţii cu chirie, alţii la alte rude ori prieteni. Până ieri, când au primit cheile locuinţelor în care vor sta de acum înainte. Ar fi trebuit să le primească la finalul lunii ianuarie, însă au fost întârziate lucrările de branşare a imobilelor la reţelele de gaz şi electricitate, fapt care a determinat Primăria să amâne momentul înmânării cheilor. „Lotul“ de 19 locuinţe face parte din proiectul prin care la Cumpăna se construiesc 64 de apartamente ANL, restul de 45 urmând să fie date în folosinţă până cel târziu în iunie. „Acum se lucrează de zor la finalizarea celorlalte locuinţe, pentru a înmâna şi restul cheilor. Ne pare foarte rău că a durat atât de mult construcţia, însă nu a depins de noi, ci de modul în care au fost alocaţi banii de la Guvern pentru construcţia acestor blocuri. Nimeni nu vrea să bată pasul pe loc, dar dacă nu au fost bani, nici firma contractată nu putea lucra“, a declarat primarul Mariana Gâju. „Nu a depins de noi. Avem multe proiecte în lucru care au fost condiţionate de fondurile pe care le-am primit. Atunci când am demarat proiectele, erau fonduri şi certitudinea că vom primi bani pentru continuarea lor. Între timp, lucrurile s-au schimbat şi am ajuns în această situaţie“, a declarat, la rândul său, directorul ANL, Dumitru Nancu.
AU „PIERDUT TRENUL“ Chiar dacă a trecut destul de mult timp, tinerii care au primit cheile au fost extrem de bucuroşi că au unde locui. „E drept că am aşteptat foarte mult. Am depus dosarul în 2010 şi atunci ni s-a spus că nu va dura foarte mult construcţia. Între timp au trecut patru ani, dar e bine că, până la urmă, am primit locuinţa pe care ne-o doream“, ne-a povestit Cristina, una dintre beneficiarele locuinţelor ANL. Ea este un caz fericit, pentru că, între timp, nu a împlinit 35 de ani. Având în vedere că programul ANL este dedicat tinerilor cu vârste între 18 şi 35 de ani, unii dintre cei care se încadrau în cerinţe au „pierdut trenul“, motiv pentru care au contestat repartizarea locuinţelor. Reprezentanţii ANL spun însă că nu au ce face şi că tinerii nu trebuie să aibă mai mult de 35 de ani atunci când li se înmânează locuinţele.
PROIECTE Dacă alţi 45 de tineri vor primi cheile imobilelor până în iunie, pe lista de aşteptare se mai află peste 100 de persoane. „Pentru repartiţia din vară vom trage la sorţi din 164 de dosare. Asta pe lângă cele 24 de cereri pe care le mai avem în analiză şi cărora li se adaugă alte 90 pe care le-am respins pentru că nu se încadrau în cerinţe. Sperăm ca după finalizarea acestora să mai putem depune un proiect de construcţie a altor 64 de locuinţe. Vom analiza această posibilitate, însă abia după ce le vom finaliza pe cele la care se lucrează acum“, a mai spus Gâju. Tot la capitolul proiecte, primarul comunei Cumpăna a precizat că aşteaptă fonduri pentru demararea construcţiei a 94 de locuinţe sociale, pentru a le da o şansă şi celor care nu s-au încadrat în programul ANL. Totodată, primarul a adăugat că aşteaptă şi finalizarea licitaţiei pentru demararea construcţiei campusului şcolar ce va fi ridicat în zona ANL.