Tineri plasticieni, premiaţi la Saloanele Dobrogei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tineri plasticieni, premiaţi la Saloanele Dobrogei

Cultură 15 Ianuarie 2011 / 00:00 554 accesări

Consiliul Judeţean Constanţa şi Fundaţia „Fantasio” premiază creativitatea tinerilor plasticieni dobrogeni, în cadrul primei ediţii a Saloanelor Dobrogei. Evenimentul, conceput sub forma unei manifestări speciale, este programat, la sfârşitul acestei luni, la Muzeul de Artă, în prezenţa artiştilor filialelor Tulcea şi Constanţa ale Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) din România. Potrivit directorului instituţiei gazdă, criticul de artă Doina Păuleanu, se vor acorda câte patru premii, în valoare de câte 250 lei, pentru fiecare filială în parte.

Aceste distincţii, o recunoaştere a meritelor tinerilor creatori, se adaugă celorlalte premii obţinute, la începutul lunii decembrie 2010, la deschiderea Saloanelor. Atunci, Iustina Urs a fost premiată de Clubul Rotary Pontus Euxin Constanţa, iar tulceanul Doru Luchian a fost distins cu un premiu de către Rotary Delta Tulcea.

Saloanele Dobrogei constituie o premieră, la malul mării, eveniment care se va permanentiza, de-a lungul anilor. Aceasta nu este, însă, prima manifestare care reuneşte pe simeze lucrările plasticienilor din cele două grupări dobrogene, o expoziţie similară, dar sub alt generic, având loc în urmă cu 12 ani. Expoziţia deschisă în decembrie 2010 mai poate fi admirată, la parterul Muzeului de Artă, până la sfârşitul acestei luni.



12