Jandarmii constănțeni au prins, marți noapte, cinci persoane care aveau asupra lor stupefiante. Oficialii Grupării Mobile de Jandarmi spun că, în jurul orei 21.00, militarii au observat, în zona Gării Constanța, trei persoane care-şi pregăteau jointuri. În momentul în care și-au dat seama că au fost observați de oamenii legii, suspecții, cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, au aruncat pe jos ţigările şi au încercat să fugă, dar au fost imobilizați rapid. Militarii au găsit în buzunarele indivizilor cinci pacheţele de staniol cu o substanţă vegetală halucinogenă, de culoare verde. O oră mai târziu, un alt echipaj de jandarmi a surprins, în zona Pod Butelii, alți doi tineri, de 25 de ani, care aveau asupra lor şapte pacheţele cu aceeaşi substanţă şi 80 de lei. Cazurile au fost preluate de ofițerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa.