De la începutul anului, numărul absolvenţilor şomeri a crescut într-un ritm galopant. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), în 2009 sînt de trei ori mai mulţi şomeri cu şcoală decît în aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce numărul celor încadraţi în muncă a scăzut cu peste 2.600. Astfel, numărul absolvenţilor şomeri a crescut de la 2.765, cîţi erau înregistraţi în perioada ianuarie - mai 2008, la 8.813 în aceeaşi perioadă a acestui an. Reprezentanţii ANOFM susţin că din numărul total de absolvenţi încadraţi în muncă în perioada ianuarie - mai a anului trecut, 3.633 au fost încadraţi cu subvenţie şi 4.598 fără, în timp ce, în 2009, au beneficiat de subvenţie 1.864 de absolvenţi, iar 3.740 nu au beneficiat de acest drept. Pe de altă parte, conform Ministerului Educaţiei, în 2008 au fost înregistraţi 398.837 de absolvenţi de studii medii şi superioare, dintre care 204.704 erau absolvenţi cu bacalaureat, iar 194.054 absolvenţi de facultate (79.838 la buget şi 114.216 la taxă). Anul acesta,după prima sesiune de bacalaureat au fost înregistraţi 166.652 de absolvenţi de liceu şi 94.105 de absolvenţi cu studii superioare. Statisticile Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Constanţa arată că, din cei 11.868 de şomeri înregistraţi la 30 iunie 2009, cei mai mulţi au studii gimnaziale sau profesionale - 8.970. De asemenea, în baza de date a instituţiei sînt înregistraţi 2.262 de şomeri cu liceu şi şcoli postliceale şi 636 de absolvenţi cu studii superioare. Potrivit Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi ai unor instituţii de învăţămînt sînt scutiţi, pe o perioada de 12 luni, de plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj. Aceştia primesc, lunar, pentru fiecare absolvent, de la 1 pînă la 1,5 salarii minime brute pe ţară. Astfel, angajatorii pot beneficia de 1 salariu de bază minim brut pe ţară pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii, de 1,2 salarii de baza minime brute pentru absolvenţii de învăţămînt secundar superior sau postliceal şi 1,5 salarii pentru absolvenţii de învăţămînt superior.