Cu toate că România rămâne o ţară agrară, în mod paradoxal, ne plângem că agricultura merge foarte prost. Tot mai mulţi tineri aleg să lucreze la oraş, iar cei care vor să se ocupe de agricultură întâmpină multe greutăţi din lipsă de bani, de utilaje şi de alte resurse. Chiar dacă Uniunea Europeană sprijină agricultura prin diverse programe, tinerii fermieri nu ştiu întotdeauna ce au de făcut şi se trezesc cu proiectele respinse. Din acest motiv, mulţi aleg să renunţe la speranţele legate de fonduri europene. Tocmai pentru a preveni acest fenomen, unele administraţii locale caută soluţii pentru a-i ajuta pe tinerii fermieri. În comuna Horia, autorităţile caută soluţii de sprijin pentru agricultori. Pentru cei care intenţionează să acceseze bani europeni nerambursabili, Primăria ajută la întocmirea şi depunerea proiectelor. „Îi sprijinim pe tinerii fermieri prin consiliere. Îi ajutăm la întocmirea documentaţiei şi la depunerea proiectelor. Până acum am avut 28 de doritori, dar, în urma evaluărilor, am constatat că nu toţi respectau criteriile. La deschiderea următoarei sesiuni, vom depune patru proiecte”, ne-a spus primarul comunei Horia, Gigel Sava.