Dacă până acum auzeam vorbindu-se doar despre faptul că tot mai multe firme încep să se închidă, deputatul PSD Mircea Dobre a afirmat ieri că în primele șase luni ale anului au fost înființate 3.200 de firme de tip SRL - debutant, prin care pot primi facilități de la stat de către tineri cu vârsta până la 35 de ani. „Este important că din ce în ce mai mulți tineri încep afaceri pe cont propriu, iar acest lucru arată că avem o economie stabilă și predictibilă. Mai multe firme în piață înseamnă noi locuri de muncă, înseamnă taxe și impozite plătite către bugetul de stat, bani care se întorc prin investiții ale statului în Educație, Sănătate sau infrastructură. Pe de altă parte, șomajul în rândul tinerilor este de 25%, mult peste media națională de 7%. Dacă reușim să îi transformăm pe acești tineri din șomeri în antreprenori, atunci și ei și economia vor avea de câștigat”, a declarat deputatul PSD. În acest context, Dobre a amintit că în aprilie Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență prin care facilitățile prevăzute în cadrul programului sunt acordate tuturor persoanelor care vor să își deschidă prima firmă, fiind eliminată limita de vârstă de 35 de ani. În cadrul acestui program guvernamental tinerii beneficiază de finanțare nerambursabilă de până la 10.000 de euro și de scutirea de la plata contribuțiilor de asigurări sociale datorate de angajatori pentru veniturile a cel mult patru salariați.