Tinerii „Descoperă Uniunea Europeană”! Cum te înscrii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tinerii „Descoperă Uniunea Europeană”! Cum te înscrii

Social 06 Iunie 2018 / 18:14 2973 accesări

„Descoperă Uniunea Europeană” este un program dedicat tinerilor din toate cele 28 de state membre ale UE care, la data de 1 iulie 2018, au împlinit vârsta de 18 ani. Aceștia pot aplica (individual sau în grupuri de maxim 5 persoane) pentru a obține bilete de tren gratuite pentru țările membre.

Pentru finanțarea biletelor de tren a fost alocat un buget de 12 milioane de euro, însă acest buget nu permite decât achiziționarea a 15.000 de bilete, iar numărul tinerilor care se încadrează pentru înscrierea în program depăşeşte 30.000. Drept urmare, aceștia vor trebui să se înscrie pe site-ul UE pentru a-și câștiga permisul de călătorie. Înscrierea va începe pe data de 12 iulie 2018, la ora 12:00 și va dura două săptămâni. Participanții vor completa un formular legat de moștenirea și cultura europeană și în funcție de răspunsurile pe care le oferă, vor primi, sau nu, unul din cele 15.000 de bilete.

Cine poate aplica pentru acest proiect?
- persoanele care au împlinit 18 ani la data de 1 iulie 2018;
- cetățean al statelor membre;
- date CI sau pașaport în formular de aplicare online;
- cei care își planifică vizitele între 9 iulie și 30 septembrie;
- cei care își planifică durata călătoriilor de la 1 la 30 de zile (inclusiv);
- cei care planifică să vizitezi de la 1 până la 4 țări.

Acest proiect urmărește „să le ofere celor 15.000 de tineri ocazia de a călători prin Europa în această vară, pentru a descoperi bogatul patrimoniu cultural al continentului, pentru a intra în contact cu alte persoane, pentru a cunoaşte alte culturi şi pentru a descoperi astfel ceea ce uneşte Europa”, au declarat reprezentanţi ai Comisiei Europene într-un comunicat.

Taguri articol


12