Tinerii din Grădina, instruiţi şi plătiţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cursuri

Tinerii din Grădina, instruiţi şi plătiţi

Justiție 09 Iulie 2013 / 00:00 391 accesări

Primăria Grădina, printr-un parteneriat cu o firmă din Bucureşti, organizează în această perioadă un curs de formare profesională la care iau parte 40 de tineri din comună. Potrivit primarului Gabriela Iacobici, cursanţii, în mare parte tineri fără un loc de muncă, se vor specializa în meserii precum: recepţioner, bucătar şi barman-ospătar, cofetar, viticultor sau IT-ist. Potrivit primarului, iniţierea acestor cursuri a trezit interesul a sute de persoane din comună, care sunt în căutarea unui loc de muncă. Însă doar o parte dintre cetăţeni au fost selectaţi să participe la cursuri, ceilalţi urmând să aştepte etapa a doua a proiectului. Gabriela Iacobici spune că, la finalul cursurilor, pe tineri îi va mai aştepta o surpriză plăcută: aproximativ 1.000 de lei pentru fiecare participant. „În mediul rural, locurile de muncă se găsesc cam greu. Aşa că aceste cursuri de formare profesională sunt binevenite, pentru că tinerii îşi vor putea găsi mai uşor un loc de muncă. În plus, vor primi şi bani”, a spus Iacobici.

Taguri articol


12