Tinerii doresc să se pregătească în domeniul transporturilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Program CJC de formare profesională

Tinerii doresc să se pregătească în domeniul transporturilor

Administrație 16 August 2012 / 00:00 784 accesări

PROGRAM România duce o lipsă acută de oameni specializaţi pe meserii. Dacă în urmă cu 20 de ani specializarea într-o meserie era o opţiune reală a tinerilor absolvenţi, acum toţi cei care termină liceul, dacă au luat examenul de bacalaureat, se şi văd studenţi, pentru ca apoi, după terminarea facultăţii, să se înscrie în rândul şomerilor cu diplomă. Agenţii economici din turism, dar nu numai ei, au semnalat în nenumărate rânduri problemele legate de lipsa de personal calificat. Cu toate acestea, nu mulţi au fost cei care au înţeles că viitorul şi-l pot construi şi ca bucătar, ospătar, recepţioner, frizer sau, de ce nu, apicultor. Autorităţile locale constănţene au avut în ultimii ani mai multe întâlniri cu reprezentanţii agenţilor economici ce îşi desfăşoară activitatea pe litoral, problema de bază ridicată fiind de fiecare dată aceeaşi: lipsa de personal calificat. Cum guvernările trecute nu au luat în serios situaţia de fapt, conducerea Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) a considerat că poate oferi sprijin agenţilor economici. Aşa s-a ajuns la demararea Programului Judeţean de Pregătire şi Formare profesională a tinerilor din judeţul Constanţa. Aprobat de consilierii judeţeni în luna mai 2012, programul a şi început prin deplasarea unor caravane în localităţile judeţului Constanţa, în cadrul cărora tinerilor li s-a prezentat oferta de cursuri de pregătire profesională. “Formarea profesională devine o necesitate pe piaţa românească a muncii. Iniţiativa CJC de demarare a acestui program reprezintă oportunitatea pe care autoritatea judeţeană o oferă locuitorilor din judeţul Constanţa pentru formarea unor competenţe necesare angajării lor pe piaţa muncii”, declara, în luna mai, preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu.

OPŢIUNI Timp de aproximativ o lună, cele patru caravane ale CJC s-au deplasat în toate localităţile judeţului Constanţa, primind cererile tinerilor de înscriere la cursurile de pregătire profesională. În toată această perioadă, peste 8.000 de tineri din judeţul Constanţa au optat pentru 74 de cursuri oferite prin programul CJC. Analizând cererile tinerilor, am constatat că majoritatea a optat pentru cursurile şcolii de şoferi. De exemplu, la Hârşova, toţi ce 416 tineri înscrişi în programul CJC au ales... şcoala de şoferi. Având în vedere că Hârşova este oraşul cu cea mai mare rată de şomaj din România, autoritatea judeţeană se aştepta ca tinerii să aleagă o gamă diversificată de specializări. De altfel, în toate localităţile judeţului Constanţa, peste 90% din tinerii înscrişi în program au optat pentru cursurile şcolii de şoferi. Printre cei peste 8.000 de tineri constănţeni au existat şi unii care considerat programul CJC ca o oportunitate unică, şi au ales să se specializeze în diferite meserii (asistent medical generalist, frizerie, manechiură, pedichiură, inspector resurse umane, dulgher, tâmplar, parchetar, fierar-betonist, apicultor, pomicultor). Având în vedere profilul turistic al judeţului, CJC se aştepta ca cele mai solicitate cursuri să fie cele de specializare în meseriile specifice litoralului. Din păcate, destul de puţini din cei peste 8.000 de tineri au ales meserii precum bucătar, ospătar, barman, administrator pensiune, tehnician hotelier sau recepţioner. Doar în unele localităţi riverane Mării Negre astfel de cursuri se poate spune că au fost căutate. La Eforie, din cei 425 de tineri înscrişi, aproape jumătate au ales cursurile de formare profesională specifice turismului, cei mai mulţi alegând cursurile de asistent balneofizioterapie. Chiar dacă nu sunt atât de aproape de mare, tinerii din oraşul Murfatlar s-au arătat şi ei interesaţi de cursurile specifice meseriilor din turism. În zonele ceva mai îndepărtate, tinerii au optat pentru calificarea într-o serie de meserii specifice sectorului agricol. Toţi cei care s-au înscris la aceste cursuri de formare profesională au apreciat eforturile CJC, afirmând că, până în prezent, CJC este singura instituţie care s-a gândit la soarta tinerilor din mediul rural. Având în vedere că înscrierile au fost finalizate, vineri, în cadrul şedinţei CJC, va fi aprobat programul de pregătire profesională, astfel încât în cel mai scurt timp să poată fi demarate cursurile.



12