Tinerii fără venituri, ajutaţi să facă facultate dacă vor lucra pentru stat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tinerii fără venituri, ajutaţi să facă facultate dacă vor lucra pentru stat

Social 27 Aprilie 2009 / 00:00 758 accesări

Consilierul ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, anunţă că studenţii fără mijloace financiare ar putea accesa, de la 1 octombrie, credite pentru terminarea facultăţii şi ar putea să nu returneze o parte din banii împrumutaţi dacă acceptă să lucreze în folosul statului român. Creditele vor putea fi acordate prin intermediul unei agenţii care va funcţiona după o metodologie aflată, în prezent, în lucru. “Gîndim această agenţie şi ca o investiţie a statului în capitalul uman. Studenţii ar face credite pe 10-20 de ani, iar o parte din dobînzi sau din suma împrumutată ar fi acordate ca granturi sau burse, dacă sînt respectate anumite condiţii”, explică Remus Pricopie. De exemplu, dacă studenţii care apelează la credite îşi finalizează studiile la timp, cu rezultate bune şi acceptă să lucreze în folosul statului român, atunci nu trebuie să mai plătească o parte sau chiar toată suma împrumutată. “Vorbim de o investiţie în oameni pregătiţi, de care statul, spre deosebire de bănci, are nevoie. Noi nu vom cere garanţii materiale, dar vom putea, astfel, acoperi nevoile pieţei muncii, de exemplu, vom putea acoperi cererea de medici şi profesori calificaţi în mediu rural”, a mai adăugat oficialul. Modul în care va funcţiona Agenţia nu a fost încă stabilit, deoarece există numeroase neajunsuri în acordarea unor astfel de credite fără garanţii materiale. “Nu ştim încă dacă Agenţia va fi un partener al băncilor private sau va fi o bancă de sine stătătoare. Analizăm, încă, alături de specialişti ai Băncii Mondiale, care dintre aceste soluţii este fezabilă. Este destul de dificilă implementarea unui astfel de sistem de creditare, pentru că, deşi el este foarte răspîndit în statele cu economie dezvoltată, sînt ţări unde se încearcă dezvoltarea unei metode de acordare a creditelor de studii de ani de zile, cum ar fi cazul Cehiei, care se lupă cu această problemă de peste 10 ani”, a mai spus Pricopie. Potrivit Ministerului Educaţiei, fondurile necesare creditelor propriu-zise vor fi alocate prin reglementări legale ulterioare Legii bugetului din acest an, unde sînt prevăzuţi numai banii pentru salariile celor aproximativ 30 de angajaţi pe care îi va avea agenţia, respectiv aproape 1,2 milioane de lei.



12