Tinerii fermieri, „plătiţi” cu bani europeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tinerii fermieri, „plătiţi” cu bani europeni

Social 30 Mai 2012 / 00:00 468 accesări

Experţii Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) au finalizat evaluarea celor 3.865 de cereri de finanţare pentru „instalarea tinerilor fermieri”, Măsura 112. Dintre acestea, 2.797 au fost declarate eligibile, valoarea lor nerambursabilă fiind de 99 milioane euro. Cererile de finanţare au fost depuse în cadrul sesiunii desfăşurate în perioada 28 noiembrie 2011 - 13 ianuarie 2012. Din totalul proiectelor eligibile, vor fi selectate doar cele cu punctaj mare, astfel încât acestea să se încadreze în suma disponibilă de 50 de milioane de euro. Tinerii solicită fonduri nerambursabile pentru înfiinţarea sau modernizarea exploataţiilor vegetale, zootehnice sau a celor mixte, a stupinelor. Astfel, prin aceste investiţii, se obţin creşterea veniturilor cât şi îmbunătăţirea performanţelor în respectivele exploataţii.

Taguri articol


12