Numărul de tineri români interesaţi să studieze în străinătate a crescut în ultimiii ani, printre raţiunile invocate de cei care aplică pentru licee sau universităţi din Occident numărându-se condiţiile de studiu superioare celor din ţară şi caracterul practic al informaţiilor predate. În ultimii trei ani, numai prin intermediul International Educational Center (IEC) au plecat să înveţe în străinătate peste 1.200 de elevi şi studenţi. Totodată, numărul celor care solicită asistenţă centrelor abilitate de consultanţă educaţională a crescut cu 20% în ultimul an. De un interes sporit se bucură în special ţările nordice, în contextul creşterii consistente a taxelor de studiu în Marea Britanie, recent votată de parlamentul de la Londra. \"Interesul tinerilor români este în continuă creştere. În ultimii ani, mai ales după aderarea României la UE, au fost lansate programe educaţionale tentant de avantajoase, cu procedurile de aplicare mult simplificate, ceea ce explică numărul tot mai mare de solicitări pe care le înregistrăm în toate cele patru birouri din ţară\", spun reprezentanţii IEC. Interesul în creştere pentru ţările nordice se explică şi prin gratuitatea studiilor. \"În Danemarca, Suedia şi Finlanda, nu există taxe de şcolarizare. Danemarca, în speţă, devine o destinaţie de studiu tot mai curtată de tinerii români, în virtutea unor avantaje imbatabile: programe gratuite în limba engleză într-o gamă variată de domenii. În ultimii patru ani, IEC România a procesat peste 600 de aplicaţii, iar numărul acestora este în vizibilă creştere. Majoritatea studenţilor optează să se angajeze, pentru că au permisiunea de a munci legal până la 20 de ore săptămânal şi de a câştiga astfel suficienţi bani pentru a se autofinanţa pe perioada studenţiei\", mai spun reprezentanţii IEC. În alte ţări europene, însă, şcoala costă. În Olanda, de pildă, taxele de studii sunt de aproximativ 1.700 de euro pe an, dar există posibilitatea unui împrumut care să acopere aceste costuri, iar restituirea se face după doi ani de la absolvire, pe o perioadă între 15 şi 20 de ani.