Tinerii se mută la ţară!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tinerii se mută la ţară!

Social 09 Iulie 2010 / 00:00 697 accesări

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a primit 1.898 de cereri de finanţare pentru Măsura 112 - „Instalarea tinerilor fermieri” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, în valoare de 38 milioane de euro, au anunţat, ieri, reprezentanţii instituţiei. Sesiunea de primire a proiectelor, pentru care a fost alocată suma de 50 de milioane de euro, s-a desfăşurat în perioada 1 - 30 iunie 2010. Valoarea proiectelor depuse de tineri este de 38,57 milioane de euro, iar sprijinul maxim nerambursabil oferit prin Măsura 112 este de 25.000 de euro pe exploataţie. Pentru a fi eligibil, un solicitant trebuie să aibă vârsta de până la 40 de ani şi să preia pentru prima dată o exploataţie agricolă cu o dimensiune minimă de 6 UDE (Unităţi de Dimensiune Economică). În acest caz va primi 10.000 de euro nerambursabili. Pentru fiecare UDE suplimentară se acordă 2.000 de euro, dar sprijinul total nu poate depăşi 25.000 de euro, indiferent de dimensiunea exploataţiei. Valoarea maximă a fost solicitată de 935 de tineri fermieri, care au propus investiţii pentru apicultură, horticultură, pomicultură sau creşterea puilor.

Taguri articol


12