Tinerii vietnamezi care trăiesc în munții izolați își găsesc cu greu o parteneră de viață. De aceea au găsit o soluție: Târgurile Îndrăgostiților, o tradiție care începe să dispară totuși, odată cu venirea turiștilor și a timpurilor moderne. De mai multe generații, tinerii minorităților etnice care trăiesc în nordul țării vin în satul Sapa, pentru a dansa, a se bucura de muzică și a-și găsi perechea. Un cântăreț la vioară, Giang A Vang, povestește cum și-a întâlnit soția acum 30 de ani. ”Cântam la vioară la acest târg și am întrebat-o pe o tânără dacă îi place. Mi-a spus că da și de atunci suntem împreună”, spune el.
Potrivit cifrelor oficiale, în ultimii ani, pitorescul sat Sapa a devenit o importantă destinație turistică. Aproximativ 1,2 milioane de persoane au vizitat în 2013 provincia Lao Cai, din care face parte Sapat, față de 360.000 în urmă cu zece ani. Însă turismul, deși a ajutat la dezvoltarea economică a zonei, a avut un impact negativ asupra tradițiilor locale. ”Mi-am întâlnit soția la târgul din sat, dar acum lumea vine doar pentru a se distra și a face bani pe seama turiștilor, iar noi ne pierdem o parte din cultura noastră”, spune cu regret Vang Thi Xo. El spune că tinerii de azi, mai puțin izolați, nu mai au nevoie de târguri sau de căsătorii aranjate pentru a-și găsi perechea. ”Azi toată lumea are telefoane mobile!”, exclamă el.
Turismul nu este însă o noutate în zonă, Sapa fiind o atracție turistică încă din vremea colonizării franceze. Iar în pofida camerelor foto sau de filmare, tinerii continuă să vină aici în căutarea perechii. Ha Ngasu a venit de mai multe ori în sat pentru a-și găsi o soție. ”Părinții mei s-au întâlnit la Târgul Îndrăgostiților, așa că vin și eu”, spune tânărul de 26 de ani, așezat alături de noua sa cucerire, Giang Thi Si, de 16 ani. Cei doi s-au văzut la târg și s-au plăcut imediat. Deocamdată vizitează locurile și petrec timpul împreună. Vor vedea mai târziu dacă este vorba de dragoste.