Constănţenii au luat ieri, cu asalt, încă de la primele ore ale dimineţii, standurile Tîrgului Naţional de Îmbrăcăminte şi Încălţăminte „Tinimtex“, care se desfăşoară în perioada 9 - 13 septembrie, în staţiunea Mamaia. Mulţi dintre expozanţi nici măcar nu apucaseră să îşi aranjeze mărfurile în standurile de prezentare! La manifestare participă peste 350 de firme din întreaga ţară, iar clienţii s-au arătat mulţumiţi că-şi pot procura haine pentru sezonul rece la preţuri mai mici. „Am zis să vin din prima zi pentru a face cumpărături, crezînd că este mai liber, dar se pare că multă lume a gîndit ca mine. Prefer să-mi înnoiesc garberoba de la tîrg pentru că aici găsesc mult mai multe produse, am de unde alege”, a declarat Ion Munteanu, un vizitator. Organizatorii spun că „Tinimtex“ oferă ocazia agenţilor economici, dar şi constănţenilor să afle cele mai noi tendinţe în moda românească pentru sezonul de toamnă-iarnă, dar şi să stabilească noi contacte de afaceri. Cei care intenţionează să-şi înnoiască garderoba au la dispoziţie şapte locaţii unde pot găsi: confecţii, ţesături, tricotaje, mercerie, galanterie, pasmanterie şi accesorii pentru confecţii, încălţăminte, marochinărie şi accesorii, mijloace de etalare şi ambalare, precum şi lenjerii de pat. Toate acestea pot fi găsite la complexele hoteliere Parc, Perla, Dacia, Doina, Victoria, Tenis Club IDU, dar şi la Pavilionul Expoziţional. Preţurile produselor variază de la un stand la altul şi se pot negocia în cazul în care clientul cumpără angro. Preţurile costumelor bărbăteşti variază între 150 şi 170 de lei, fără TVA, şi diferă în funcţie de material şi de firma producătoare. „Se caută costumele cu două şliţuri la sacouri, dar şi cele tinereşti, cambrate pe corp, lucioase, cu cel puţin 60-70% lînă. De asemenea, se vînd costumele în culori clasice, gen negru, gri sau maro, uni, dar şi cu dungi”, a spus Jelica Iohan, comerciant din Satu Mare. În funcţie de calitate, cămăşile bărbăteşti au preţuri cuprinse între 30 de lei şi 119 lei. În ceea ce priveşte oferta de produse pentru femei, aceasta este foarte bogată. Compleurile moderne pot fi cumpărate la preţuri cuprinse între 90 şi 122 de lei, iar fustele din stofă, la 60-100 de lei. Femeile care caută o rochie de seară pentru un anumit eveniment trebuie să ştie că una unicat, care nu poate fi găsită în orice magazin, poate fi achiziţionată la preţuri de pînă la 250 de lei. Se găsesc însă şi rochii mai ieftine, de zi, sub 100 de lei. Şi oferta de Încălţăminte şi produse de marochinărie este foarte bogată, majoritatea produselor expuse fiind confecţionate din piele. Preţul unei perechi de pantofi porneşte de la 70 lei şi ajunge pînă la 250 de lei, în timp ce preţul unei perechi de cizme variază între 150-450 lei, în funcţie de producător şi calitate. Programul de vizitare al tîrgului este cuprins între orele 10.00 şi 20.00, cu excepţia ultimei zile, cînd standurile se închid la ora 16.00. Organizatorii acestei manifestări expoziţionale deja tradiţionale sînt: Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, în colaborare cu Federaţia Patronală a Industriei Uşoare - FEPAIUS.