ŢINTĂ AMBIŢIOASĂ Obiectivul României de a adera la zona euro în 2019 este foarte ambiţios, o dată mai realistă fiind dincolo de 2021, astfel încât România să evite trecerea prematură la moneda europeană, notează analiştii Erste Bank. „Planurile României de a intra în zona euro au rămas neschimbate, chiar şi în perioada de vârf a crizei, când a fost pusă sub semnul întrebării existenţa monedei europene, iar Ungaria şi Polonia au pus acest obiectiv în aşteptare“, spun ei, punctând că aderarea a fost utilizată ca „proiect istoric“ şi a servit drept ancoră pentru deciziile economice ale guvernelor, fiind sprijinită puternic de banca centrală. „În ultimele două decenii, apetitul României pentru reforme a fost mai degrabă moderat şi, de aceea, obiectivele ambiţioase (aderarea la UE sau obţinerea centurii de siguranţă de la FMI) au convins-o să înghită chiar şi pastilele mai amare ale reformelor, care altminteri ar fi fost refuzate. Instituţiile menţionate au avut, în acelaşi timp, şi rolul de ţap ispăşitor pentru deciziile nepopulare“, se arată într-un amplu raport al Erste Bank (proprietarul Băncii Comerciale Române).

STĂM BINE LA TEORIE Pentru a putea adopta moneda euro, România trebuie să îndeplinească mai multe criterii formale de convergenţă, însă la fel de relevante sunt şi cerinţele reale de competitivitate. România nu îndeplineşte încă cerinţa privind inflaţia medie din ultimele 12 luni, care trebuie să fie cu maximum 1,5% peste media indicatorului din ţările cu cele mai mici rate din zona euro. Autorităţile române îndeplinesc însă criteriul privind deficitul bugetar, care nu trebuie să depăşească 3% din PIB. De asemenea, îndatorarea publică se situează semnificativ sub pragul de 60% din PIB, aceasta fiind, de asemenea, una dintre condiţii. România se apropie de respectarea unui alt criteriu, care cere ca ratele dobânzilor pe termen lung să nu depăşească cu mai mult de 2% media randamentelor obligaţiunilor guvernamentale plătite de cele mai performante trei state membre UE. Nu în ultimul rând, ţara noastră trebuie să menţină leul într-un interval de plus/minus 15% faţă de euro, obiectiv deja îndeplinit.

PRODUCTIVITATEA, BAT-O VINA Criteriile prezentate mai sus sunt, totuşi, cele formale. La convergenţa reală avem încă probleme mari. Un prim indicator, productivitatea muncii, arată că România este cu 50% sub media UE şi cu mult sub nivelul raportat de cei mai noi membri ai zonei euro (Slovenia, Slovacia, Estonia şi Letonia). Presupunând o creştere anuală moderată de 3%, România ar avea nevoie de încă opt ani pentru a ajunge la nivelul înregistrat de Letonia la momentul aderării. Potrivit calculelor Erste, perioada cea mai probabilă în care puterea noastră de cumpărare ar putea ajunge la 65% din media UE este de 10 - 13 ani. Dacă riscăm un pic şi alegem să intrăm în zona euro cu un PIB pe cap de locuitor de 60% din media comunitară, atunci am mai avea nevoie de încă 7 - 9 ani. În concluzie, analiştii Erste spun că şi termenul 2021 va fi greu de atins fără decizii dure - „Restructurarea şi privatizarea companiilor de stat, creşterea veniturilor bugetare şi absorbţiei fondurilor europene şi favorizarea investiţiilor în infrastructură, în dauna cheltuielilor sociale, sunt doar câteva dintre ele“.