Ţinuta decentă, o amintire pentru elevi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Uniforme „comuniste”

Ţinuta decentă, o amintire pentru elevi

Eveniment 14 Octombrie 2011 / 00:00 3325 accesări

Pentru elevii din ziua de azi, uniformele şcolare reprezintă doar o reminescenţă a regimului comunist, care îi împiedică să-şi dezvolte personalitatea. Prin urmare, puţini sunt cei care le acceptă de bunăvoie. „Nu mai suntem pe vremea lui Ceauşescu să purtăm uniforme. Este normal să ne putem îmbrăca cum vrem, cum ne simţim noi bine”, este de părere unul dintre elevii Colegiului Comercial „Carol I” din Constanţa. Din păcate, în ultimul timp, tot mai mulţi elevi includ şi decenţa pe lista lucrurilor învechite, comuniste, ceea ce face ca ţinutele alese pentru şcoală să nu difere foarte mult de cele pentru club. În timp ce o parte din directorii unităţilor de învăţământ au pus piciorul în prag şi au trimis copiii îmbrăcaţi indecent acasă pentru a se schimba, alţii se declară învinşi de modul de a gândi al elevilor şi de lipsa de cooperare a părinţilor. „În Regulamentul de ordine interioară al instituţiei avem prevăzută o ţinută obligatorie pentru elevi, aceasta cuprinzând cravata cu însemnele colegiului, cămaşă albă şi pantalon (sau fustă în cazul fetelor) de culoare închisă. Puţini sunt, însă, elevii care respectă această ţinută”, a declarat directorul Colegiului Comercial „Carol I”, prof. Iuliana Nedelea.

ELEVII, SUSŢINUŢI DE PĂRINŢI Mai grav este că părinţii elevilor care refuză să poarte ţinuta obligatorie, sau măcar să se îmbrace potrivit, nu numai că refuză să colaboreze cu profesorii, dar îşi şi încurajează copiii să se îmbrace neadecvat. „Ne lipseşte sprijinul părinţilor în aplicarea regulilor. De fiecare dată când încercăm să luăm măsuri, ni se reproşează că ştirbim personalitatea elevilor. Îmi e greu să cred că personalitatea unui om este lezată de cele câteva ore în care poartă o ţinută adecvată mediului în care se află”, a explicat prof. Nedelea. În astfel de condiţii, nu mai surprinde pe nimeni faptul că actualelor generaţii de elevi le stă capul la cu totul altceva în afară de învăţătură şi că, la primul obstacol serios întâlnit (în acest an obstacolul s-a numit Bacalaureat) pică pe capete. La fel de nesurprinzător este şi dorinţa elevilor şi părinţilor care aruncă întreaga vină a rezultatelor proaste obţinute de copii la testările naţionale numai în spatele profesorilor. Ceea ce elevii nu conştientizează este faptul că refuzul de a purta, în timpul orelor de curs, o ţinută corespunzătoare statutului pe care îl au, creşte riscul la care se expun. Nu puţine au fost cazurile când persoane străine au intrat în unităţi de învăţământ şi au luat la bătaie elevii, din cauza unor conflicte petrecute în afara şcolii. „Dacă elevii ar purta ţinute similare, am putea identifica intruşii şi am evita astfel de evenimente. Le-am spus, atât elevilor, cât şi părinţilor care nu sunt de acord nici măcar cu ţinuta obligatorie (nu mai vorbesc de uniforme) că, în acest caz, nu putem garanta siguranţa lor”, a adăugat directorul Colegiului „Carol I”.

REGULI STRICTE LA LICEE DE TOP Nu la fel stau lucrurile la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” (CNME) din Constanţa, unde, potrivit directorului instituţiei, prof. Camelia Ciurescu, elevii care nu poartă ţinuta obligatorie (cămaşă albă, pantaloni/fuste bleumarin sau negre) sunt trimişi acasă să se schimbe, fără motivarea absenţelor pentru orele la care lipsesc în acest interval. Ţinuta este controlată în fiecare zi de profesorii de serviciu, împreună cu directorul. „Cei mai mulţi elevi respectă ţinuta, pentru că nu vor să primească absenţe. În primele două săptămâni de la începerea anului şcolar am avut mai multe cazuri, aproape 2-3 pe zi. Ţinuta obligatorie este necesară atât pentru a-i putea distinge pe eventualii intruşi, cât şi în formarea caracterului elevilor, care vor avea de câştigat pe viitor”, a spus prof. Camelia Ciurescu. Regulile în ceea ce priveşte ţinuta obligatorie sunt la fel de stricte şi la Liceul Teoretic „Ovidius” Constanţa şi Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, cele mai bune instituţii de învăţământ liceal de la nivelul judeţului nostru.

Taguri articol


12