Tîrgul Naţional de Îmbrăcăminte şi Încălţăminte Confintex, eveniment cu tradiţie, găzduit în perioada 3-12 iulie, de Pavilionul Expoziţional Mamaia, reprezintă un punct de atracţie pentru toţi cei care doresc să afle care sînt tendinţele modei, în acest an. Cea de-a doua prezentare de modă din cadrul tîrgului a avut loc în aer liber, marţi seară, la intrarea în Pavilionul Expoziţional. Patru firme, specializate în confecţii de damă, lenjerie intimă şi blănuri, au prezentat publicului tendinţele anului 2009-2010. Firmele „Cleopatra“ din Tulcea, „Annemarie Design“ din Bucureşti, „Jacob Prod Sebiş“ din Arad şi „Diamant Group“ au promovat ţinute şi accesorii în pas cu moda, atît din punct de vedere al designului, cît şi al paletei coloristice. Printre ţinutele office/business, cu texturi uşoare, fluide, „vedete” au fost ţinutele deux-pieces, cu croială clasică, în combinaţii cromatice simple, dar de efect: alb-negru sau roşu-negru. Şi ţinutele de seară s-au caracterizat prin croieli clasice, preferată fiind nu numai combinaţia roşu-negru, ci şi cea galben-negru sau culoarea albastru-turcoaz. De asemenea, pantalonii largi, cu o linie lejeră, asortaţi cu sacou, pot constitui o ţinută elegantă şi feminină de efect. În ceea ce priveşte ţinutele casual, rochiile de vară, cu croială amplă şi realizate din materiale fluide, răcoroase, din fibre naturale, sînt „vedetele” acestei sezon. Pentru că este vară, colecţiile adresate doamnelor şi domnişoarelor s-au axat pe culorile deschise, predominînd bejul, dar şi combinaţiile cromatice de efect: verde-galben sau alb-albăstrui.
Atracţia serii a constituit-o prezentarea lenjeriei intime marca „Diamant Group“ şi a hainelor de blană, produse „Jacob Prod Sebiş“. Îmbrăcate în lenjerie sexy, în culori aprinse, ciclamen sau verde deschis sau în costume de baie, cu aceleaşi combinaţii cromatice îndrăzneţe şi „asortate“ cu haine de piele şi blană, tinerele modele au atras atenţia şi admiraţia celor prezenţi. Ţinutele manechinelor au fost asortate cu genţi estivale mari sau medii, cu imprimeuri florale sau abstracte, iar pantofii au fost asiguraţi de firma „Lavinca Grup“. Doamnele sau domnişoarele care vor să fie în pas cu moda pot să îşi achiziţioneze ţinutele care li se potrivesc de la standurile firmelor expozante, prezente la tîrg.
Ultima prezentare de modă care va pune în valoare cele mai reuşite produse de îmbrăcăminte şi încălţăminte ale companiilor româneşti va avea loc mîine seară, de la ora 20.30, tot la Pavilionul Expoziţional Mamaia. Tîrgul Confintext este organizat de către SC Expoconfintex SA şi Federaţia Patronală a Textilelor, Confecţiei şi Pielăriei, în colaborare cu Consiliul Judeţean Constanţa.