Muzeul de Artă Populară, construcţie arhitectonică datînd de la sfîrşitul secolului al XIX-lea, şi-a redeschis uşile vizitatorilor, după ce, timp de aproximativ două luni, interiorul instituţiei a fost supus unor lucrări de reabilitare. În spaţiul destinat expoziţiilor temporare, situat la parter, Muzeul de Artă Populară îşi întîmpină vizitatorii cu o expoziţie specială, intitulată „Tipologia cămăşii populare“. Aceasta este realizată exclusiv cu piese din patrimoniul muzeului, menite să evidenţieze aspecte şi etape variate din viaţa ţăranului român. Totodată, citatele extrasele din lucrări de etnografie, care însoţesc expoziţia, valorifică anumite credinţe şi superstiţii legate de portul popular românesc. Cămaşa, fie că este scurtă (ia) sau cu poale, reprezintă piesă de bază în componenţa portului popular. În expunere s-a urmărit, pe de o parte, clasarea şi identificarea cămăşii populare româneşti, după tipul de material folosit la confecţionarea acesteia - fie fibre prelucrate în casă: bumbacul, inul sau borangicul ori materiale de provenienţă industrială, precum marchizetul şi pînza topită -, dar şi după tipul de croi, în urma căruia s-au stabilit două variante distincte ale cămăşii ţărăneşti - tipul poncho sau cămaşa clasică, confecţionată din foi drepte şi tipul carpatic, la care se observă încreţirea la îmbinarea mînecilor.

Lungimea, ca şi ornamentaţia cămăşii, a fost dictată de regiunea de provenienţă - ie în zone precum Maramureş, Oaş sau Banat şi cămaşa lungă cu poale răspîndită în restul regiunilor ţării. Ornamentele care se regăsesc atît în cămăşile de sărbătoare - de mire sau de mireasă, dar şi în cele de lucru, deşi mai austere -, relevă faptul că femeile au făcut o adevărată artă din confecţionarea cămăşilor. În urma unei analize detaliate se pot identifica o serie de ornamente, precum „altiţa“, „tabla“ de-a lungul mînecii sau broderia compactă întîlnită în regiunea Haţeg, „pui pe cot“, specifică zonei Bistriţa -Năsăud, motivele geometrice sau florale dispuse vertical sau oblic. Acestora li se adaugă broderiile. Ornamentele, realizate cu fir metalic, de mătase sau bumbac, fie prin aplicarea de paiete sau mărgele, conferă originalitate acestei piese vestimentare, care este cămaşa, atît prin caracterul unic al modelelor, dar şi prin măiestria, fineţea şi talentul ţesătoarelor românce.

Cămaşa populară nu reprezintă doar un element vestimentar lucrat cu măiestrie, ci oferă şi informaţii despre vîrsta celui care o poartă, precum şi despre statutul său în societate. Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie „cămaşa cu reţe“ specifică Zonei Oltului, folosită de fetele nemăritate şi care avea ca element definitoriu o panglică roşie la baza mînecii, care atesta întregirea zestrei şi, implicit, pregătirea fetei de măritiş. „Ţinînd cont de toate aceste elemente, cămaşa de tradiţie populară devine un element de originalitate integrat portului popular românesc, cu reflexe unice de la o regiune la alta“, a specificat directorul Muzeului de Artă Populară, dr. Maria Magiru. Expoziţia „Tipologia cămăşii populare“ va fi deschisă şi în lunile februarie şi martie.