Admirate pentru coloritul lor special şi frumuseţea motivelor decorative, costumele populare româneşti sunt ambasadori ai valorilor culturale în întreaga lume. Însuşi marele pictor Henri Matisse a imortalizat pe pânză ia românească, fascinat de frumuseţea şi simplitatea sa. Pentru turiştii români şi străini, dar şi pentru constănţenii care vor să afle mai multe despre frumuseţea şi complexitatea costumului tradiţional românesc, Muzeul de Artă Populară a organizat expoziţia „Componentele tipologice ale portului popular”. Aceasta propune o incursiune în principalele zone etnografice ale ţării, plecând de la modul de acoperire a poalelor cămăşii la portul popular femeiesc. Cele două piese de bază prezentate în cadrul manifestării sunt catrinţa şi fota, ambele cunoscând subvariante zonale - opregul şi şorţul în cazul catrinţei - şi peştemanul, vâlnicul şi androcul, în cazul fotei.

Publicul pasionat de etnografie poate admira piese reprezentative din patrimoniul muzeului de etnografie constănţean precum: costumul cu două catrinţe (Transilvania, Oltenia, sudul Munteniei şi Moldovei, Dobrogea), costumul cu catrinţă şi opreg purtat în spate (Banat), costumul cu catrinţă şi şorţ, purtat în faţă (sudul Transilvaniei), costumul cu catrinţă şi fotă creaţă, purtată în spate (Oltenia - zonele Dolj, Romanaţi), costumul cu catrinţă şi peşteman, purtat în spate (Muntenia - zona Vlaşca), dar şi costumul cu catrinţă (pestelcă), suprapusă androcului (Dobrogea)

Potrivit etnografilor, toate aceste componente tipologice ale portului femeiesc evidenţiază o sintaxă decorativă variată, concepută în funcţie de anumite criterii estetice sau de vârstă, stare civilă şi socială. De exemplu, zăvelca creaţă sau vâlnicul cu beteală erau purtate în special de fetele şi femeile aparţinând păturilor înstărite, fiind menţionate în actele dotale ca piese valoroase, alături de cârpa din borangic şi scoarţa din lână aleasă.

Unele piese, cu un decor îndelung elaborat şi rafinat, precum fotele din Muscel, au fost acceptate ca veşminte cu valoare ceremonială sau de reprezentare, de către intelectualitatea perioadei interbelice. Un exemplu elocvent este cel oferit de regina Maria, care a comandat şi a purtat 18 costume din Muscel, ca ţinute de înalte ceremonie, donând mai apoi acest fond Muzeului Satului Românesc din Bucureşti. De asemenea, elegantul şi austerul port săliştenesc, cu catrinţe negre din postav fin, a fost acceptat şi în satele din afara Mărginimii Sibiului, ca port de mireasă.