Cea de-a XI-a ediţie a Tîrgului Naţional al Meşterilor Populari a ajuns la final. Timp de cinci zile, în perioada 20-24 august, aproximativ 100 de familii de meşteri populari reprezentînd toate zonele etnografice ale ţării au adus arta populară autentică în piaţeta Cazinoului din staţiunea Mamaia. În ultimele zile ale manifestării, organizată de Muzeul de Artă Populară, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa, meşteşugarii declarau că sînt mulţumiţi de această ediţie a tradiţionalului tîrg de la Mamaia, turiştii şi constănţenii fiind interesaţi de arta populară autentică. „Criza este doar în mintea unora şi atunci efectul ei se resimte şi asupra noastră” a spus unul dintre expozanţi. „Să ştiţi că şi românilor le place să cumpere, dacă au bani. Nu doar străinii sînt interesaţi de obiectele tradiţionale româneşti”, a mai spus una dintre expozantele care participă la tîrg de mai multe ediţii.
Potrivit directorului Muzeului de Artă Populară, dr. Maria Magiru, ediţia din acest an a tîrgului s-a desfăşurat în aceleaşi condiţii ca şi ediţiile precedente, la manifestare fiind reprezentate toate genurile creaţiei artistice. Dr. Maria Magiru a specificat că, începînd cu acest an, se realizează fişa meşterului popular, în care sînt trecute date despre artistul popular şi meşteşugul pe care îl practică. Faţă de ediţiile precedente, la ediţia 2009 a Tîrgului Naţional al Meşterilor Populari au fost prezente mai multe ţesătoare, iar judeţul Galaţi a fost foarte bine reprezentat de meşterii populari. Costumele populare din zona Sibiului sau din Bucovina au fost, de asemenea, foarte bine reprezentate în cadrul tîrgului, la fel ca şi scoarţele din Moldova şi Oltenia. Şi podoabele din mărgele, ceramică, os sau argint s-au aflat în centrul atenţiei publicului, la fel ca şi obiectele decorative sau de uz gospodăresc din lemn sau produsele din piele. Şi la această ediţie a manifestării, ceramica de Horezu, Corund, Baia Mare sau Galaţi s-a aflat la loc de cinste, la fel ca şi icoanele pictate pe sticlă şi lemn sau ouăle încondeiate. Atmosfera a fost „animată” de către meşterii care confecţionau instrumente muzicale, precum fluierele sau ocarina. Nici de la această ediţie a tîrgului nu a lipsit gustoasa turtă dulce, făcută după o reţetă specială. Constănţenii se vor reîntîlni cu meşteşugul popular în această toamnă, spre sfîrşitul lunii septembrie, la ampla manifestare „Ziua Recoltei”.
Tîrgul Naţional al Meşterilor Populari se caracterizează anual prin calitate, autenticitate şi tradiţie, selecţia participanţilor la această manifestare fiind foarte strictă. La manifestare participă meşteri populari care practică şi stăpînesc un meşteşug transmis din generaţie în generaţie.