Ţara se scufundă şi Băsescu se joacă de-a “Titanicul”. Când are chef de replici acide, iese pe puntea navei ciopârţite şi se ia de gât cu ziariştii. În continuare, ca să ne convingă că este un preşedinte jucător, se joacă de-a armata şi face genoflexiuni cu plutonul de instrucţie. În spatele său, cu prilejul fiecărei vizite de lucru în parte, ministrul Apărării, domnul independent Oprea, pare că dă tot timpul afirmativ din cap, precum mielul turbat. În realitate, conform unui mai vechi tic milităresc, dumnealui numără genoflexiunile prezidentului. Ca să nu le uite, trage cu limba câte o linie în cerul gurii. După care, luând poziţia de drepţi, goneşte civilia, strigând: ”Iţi”. Ţara se scufundă şi preşedintele trece în revistă gărzile de onoare ponosite ale unor militari cârpiţi în fund, dar, ce-i drept, cu un ministru bine hrănit, care cunoaşte regula de bază a consensului naţional - preşedintele nu trebuie contrazis. După cum a promis cândva, Traian Băsescu a intrat în pielea adevăratului comandant de pe “Titanic”. Ca efect direct al indicaţiilor sale preţioase, la Galaţi, operaţiunile de încărcare a sacilor cu nisip au atins maximul posibil al eficienţei şi productivităţii muncii. Am mai asistat la scene similare în timpul primului său mandat, când tuna şi fulgera la adresa celor care, în materie de prevenire a inundaţiilor, nu-şi făcuseră treaba. Şi atunci, ca şi acum, aşteptam măsuri concrete. În definitiv, pentru moartea unor oameni nevinovaţi, cineva trebuie să plătească! Trebuie să plătească şi cei care, bătându-se pe burtă a lehamite, au favorizat reeditarea dezastrelor în zonele lăsate de izbelişte. O dramă ieşită din comun pare să trăiască domnul Flutur, căruia, în mod samavolnic, apele i-au luat oiţele licenţiate în lozinci şi slogane dedicate conducătorului nostru iubit. Cred că realizaţi câte fonduri s-au pierdut aiurea pentru alfabetizarea cornutelor cu pricina… De altfel, lipsa lor de pe dealuri a afectat foarte mult starea de spirit a preşedintelui, mult mai nervos decât este în realitate şi deprimat ori de câte ori este întrebat în legătură cu starea naţiunii. Deloc întâmplător, preşedintele a fost văzut certându-se singur în curtea unei alegătoare mincinoase, după cum chiar domnia sa a catalogat-o. Ţara se scufundă şi Elena Udrea îşi cumpără perucă nouă! Iniţial, s-a orientat spre o tichie, dar i s-a spus că ar fi mult mai originală cu o perucă blondă. Tichie de mărgăritar, vorba aia, poartă şi Emil Boc, un premier promovat direct de la coasă. Pe urmă, tot cu tichie de mărgăritar umblă pe cap şi ceilalţi miniştri, chiar dacă unii dintre ei, Vlădescu, Berceanu, Videanu, Blaga, îşi arogă statutul de buldogi ai PDL. Cu noua perucă din dotare, Elena Udrea a efectuat o vizită de lucru în Oaş - Negreşti, ca şi cum ţara ar fi scăpat de belelele cu care se confruntă în văzul lumii. În timp ce oropsiţii patriei ridicau din greu diguri în calea apelor scăpate de sub control, oare în curtea cui s-a aflat Ministerul Mediului?, domnia sa se interesa de soarta gogoşilor cu magiun din localitatea amintită. Sigur, ştim că pedeliştilor le plac gogoşile. A recunoscut, cu magiun la gură, chiar domnul Blaga în persoană! Strânsă până la gât în straie care nu au nicio legătură cu pretenţiile ei în materie de vestimentaţie, degusta tradiţionala pâine cu sare din deschiderea vizitelor cu specific prezidenţial. Ţara se scufundă şi ministrul Turismului îşi dă importanţă! Să fi aşteptat măcar retragerea apelor din zonele pustiite de vitregiile naturii. Magiunul reprezintă codul portocaliu al PDL!