Ducesa Catherine de Cambridge a fost aleasă cea mai elegantă personalitate feminină din Marea Britanie, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat recent. Întoarsă de curând dintr-un turneu oficial de trei săptămâni în Noua Zeelandă şi Australia, ducesa Catherine a ocupat primul loc în top, cu 21% dintre voturi, surclasând-o de departe pe top-modelul Kate Moss, care, cu 4% dintre voturi, a reuşit să ocupe abia locul 8! Pe locul al doilea în top se situează vedeta de televiziune Holly Willoughby (13%), iar locul al treilea este ocupat de cântăreaţa Cheryl Cole (9%). Topul 5 este completat de actriţa Emma Watson, cu 5% dintre voturi, şi de actriţa Michelle Keegan, cu 4%. Se pare că eleganţa ducesei de Cambridge s-ar datora în mare parte sfaturilor reginei Elisabeta a II-a, care i-ar fi recomandat să poarte fuste şi rochii a căror lungime se opreşte la genunchi şi să adopte un stil mai sofisticat. Tendinţa fustelor până la genunchi s-a extins, de altfel, dincolo de familia regală, o treime dintre femeile britanice (33%) declarând că doresc să investească în piese vestimentare de acest tip. În plus, aproape trei sferturi dintre bărbaţi (72%) consideră că o fustă lungă până la genunchi este elegantă, afirmând că îşi doresc ca partenerele lor să poarte acest obiect vestimentar. Cu toate acestea, aproape două treimi dintre bărbaţi (64%) au recunoscut că atenţia le este atrasă mai uşor de femeile care poartă fuste scurte. În vârstă de 32 de ani, Kate Middleton a devenit ducesă de Cambridge în urma căsătoriei cu prinţul William, în aprilie 2011.