Cele două puncte obţinute de HCM Constanţa în ultima etapă a Ligii Naţionale de handbal masculin a lămurit în proporţie de 99% titlul de campioană a României, ediţia 2008-2009, acesta urmînd să poposească din nou în vitrina clubului de la ţărmul mării. De acest lucru este sigur şi căpitanul Ionuţ Rudi Stănescu, cel care va deveni, pentru a patra oară în carieră, campion cu HCM. “Gata, s-a terminat ! Nimic nu se mai poate întîmpla. Nu mai avem nicio emoţie, titlul este al nostru. Mici emoţii am avut doar înaintea întîlnirii cu Ştiinţa Bacău, pentru că nu îi învinsesem niciodată şi aveam nevoie de cele două puncte. S-a văzut însă că atmosfera excelentă care este în cadrul lotului a făcut să ne dezlănţuim şi să facem, probabil, cel mai bun joc din acest campionat. Cînd joci mai relaxat, cînd nu există o anumită presiune asupra ta, îţi iese totul. Am putut oferi şi spectacolul dorit de suporteri, iar acest lucru a contat pentru noi. Suporterii meritau să le oferim un joc de calitate, cu faze spectaculoase, pentru că au fost mereu alături de noi, şi la bine şi la rău, şi acasă şi în deplasare“, a spus Stănescu. Chiar dacă în ultimele trei etape HCM mai are nevoie de un singur punct pentru a fi şi matematic campioană, întîlnirea de sîmbătă, de la Tg. Jiu, nu este privită cu dezinteres. “Noi continuăm să ne pregătim cît mai bine. Vom aborda la victorie fiecare partidă care ne-a mai rămas. Nu mergem la Tg. Jiu să obţinem un punct. Mergem să învingem. HCM mereu îşi va propune maximum posibil la fiecare meci. Continuăm seria antrenamentelor tari pentru că va urma şi Cupa României, acolo unde, de asemenea, obiectivul este cîştigarea trofeului. Vrem eventul“, a adăugat Stănescu, cel care este şi titularul postului de portar în echipa naţională. HCM şi Pandurii s-ar putea întîlni şi în sferturile de finală ale Cupei României, întrecere care va avea loc în perioada 14-17 mai, la Sala Sporturilor “Transilvania“ din Sibiu.