Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a afirmat ieri, la Constanţa, că autorităţile statului român nu au ştiut să gestioneze corect criza românilor din Italia şi consideră că este nevoie de o strategie guvernamentală pentru ca incidente similare celor din Peninsulă să nu se repete şi în comunităţile ...
PSD a lansat ieri oficial, la Constanţa, candidaţii euroregiunii de sud est a României, care vor fi susţinuţi pe listele social-democraţilor la alegerile europarlamentare din 25 noiembrie. La cele trei mitinguri electorale organizate la Cumpăna, Basarabi şi Medgidia au participat, alături de preşedintele ...
Secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, a apreciat ieri că reforma clasei politice ar trebui să înceapă chiar cu şeful statului: \"D-l preşedinte Traian Băsescu vorbeşte mereu în această campanie mascată, în care face imagine unui partid, de reforma clasei politice. Reforma trebuie să înceapă din ...
Liderul PSD Mircea Geoană va trimite Preşedinţiei, Guvernului şi CSAT scrisori prin care să ceară informarea Parlamentului cu privire la discuţiile dintre oficialităţile române şi americane pe tema scutului antirachetă în contextul recentelor declaraţii ale preşedintelui George W. Bush. Anunţul a fost ...
Ieri a fost ultima zi în care au putut fi depuse listele de candidaţi pentru alegerile europarlamentare. Contestaţiile vor fi rezolvate pînă pe 10 octombrie, iar pînă pe 18 octombrie, prefecţii, preşedinţii de consilii judeţene şi primarul general al Capitalei trebuie să asigure sediile şi dotarea ...
Deputaţii din Comisia juridică au adoptat, marţi, un amendament la Legea referendumului, conform căruia, dacă se stabileşte organizarea unui referendum naţional în aceeaşi zi cu alegerile, acestea se amînă automat. Amendamentul a fost propus de către deputatul PSD Eugen Nicolicea. Preşedintele Băsescu a ...
Secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, a declarat ieri că, în şedinţa departamentelor de specialitate ale partidului, textul moţiunii de cenzură a fost practic finalizat, decizia privind momentul depunerii urmînd a fi luată la începutul săptămînii viitoare. Corlăţean a arătat că textul va fi ...
Senatorii şi deputaţii PSD se vor întîlni, astăzi, pentru a discuta despre moţiunea de cenzură pe care social-democraţii intenţionează să o depună. Alte subiecte ale discuţiilor vor viza strategia grupurilor parlamentare ale PSD pentru această sesiune parlamentară, dar şi iniţiativele proprii şi cele ...
Şcoala de pregătire politică a Tineretului Social Democrat (TSD) a început ieri la Constanţa, mai exact în Mamaia, la deschiderea oficială fiind prezenţi preşedintele PSD, Mircea Geoană, secretarul general al partidului, Titus Corlăţean, vicepreşedintele PSD, Victor Ponta, preşedintele PSD Constanţa ...
Social-democraţii prezenţi la şcoala politică a TSD, care se desfăşoară, zilele acestea, la Mamaia au ieşit aseară din sfera politică şi au încins o miuţă pe terenul de fotbal din incinta Complexului Sportiv Mamaia. Preşedintele TSD Nicolae Bănicioiu, secretarul general al PSD, Titus Corlăţean ...
Preşedintele PSD Mircea Geoană, secretarul general al partidului, Titus Corlăţean, preşedintele PSD Constanţa, primarul Radu Mazăre, prim-vicepreşedintele PSD Constanţa, Nicuşor Constantinescu, şi preşedintele TSD, Nicolae Bănicioiu deschid astăzi, la Mamaia, lucrările Şcolii de Pregătire Politică a ...
Foştii miniştri PSD ai Educaţiei şi Muncii, Ecaterina Andronescu şi Marian Sîrbu, fac parte din echipa care lucrează la textul moţiunii de cenzură a PSD, care va fi depus pînă în 10 septembrie. Secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, a explicat, într-o conferinţă de presă, că s-a format deja un ...
Secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, a declarat ieri că un referendum pe tema votului uninominal, simultan cu alegerile europarlamentare este un demers cinic, care ar îngropa o lege a votului uninominal, \"pentru că majoritatea necesară trecerii referendumului este de aprox. 9 milioane de români” ...
Comitetul Executiv Naţional (CEx) al PSD s-a întrunit, ieri, pentru a oficializa decizia luată săptămîna trecută de liderii social-democraţi, privind iniţierea unei moţiuni de cenzură, şi pentru a stabili candidaţii de pe poziţiile eligibile pentru europarlamentare. Biroul Permanent Naţional al ...
Secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, a declarat, sîmbătă, că va solicita „vot transparent” la moţiunea de cenzură pe care social-democraţii o vor depune în debutul sesiunii parlamentare, arătînd că probleme legate de votarea moţiunii există la alte partide, nicidecum la această ...
Potrivit Tratatului de aderare, România trebuie să desfăşoare alegerile pentru cele 35 de posturi de europarlamentari pînă în 31 decembrie 2007. Guvernul a decis ieri că data alegerilor pentru Parlamentul European va fi 25 noiembrie 2007. Potrivit premierului Tăriceanu, Guvernul vrea să treacă peste acest ...