„Toamna Bobocilor” s-a încheiat cu „Balul balurilor”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Liceeni, animatoare, dansatori şi rapperi

„Toamna Bobocilor” s-a încheiat cu „Balul balurilor”

Monden 03 Decembrie 2012 / 00:00 1219 accesări

Seara de vineri a fost una incandescentă pentru numeroşi liceeni, dar şi alţi tineri puşi pe distracţie, care au luat parte la „Balul balurilor” organizat în clubul Crush. Evenimentul a marcat finalul seriei de baluri liceene „Toamna Bobocilor” 2012, organizată de Sensation MediaGroup. Cele 22 de perechi de Miss şi Mr. premiate, în această toamnă, la balurile liceelor participante la „Toamna Bobocilor”, s-au prezentat din nou pe scenă, defilând în faţa publicului. Dintre acestea, doar o pereche a fost aleasă Miss şi Mr. „Toamna Bobocilor”. Decizia a aparţinut unui juriu format din reprezentanţi ai sponsorilor şi partenerilor campaniei, criteriile fiind aceleaşi ca la celelalte baluri: aspect fizic, spontaneitate şi popularitate în rândul colegilor. Astfel, Miss şi Mr. „Toamna Bobocilor” au fost aleşi Roxana Anca Popovici, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Comercial „Carol I” şi Mircea Matei, elev în clasa a IX-a la Liceul „Ovidius”, care au primit premii ce au constat în diferite produse şi vouchere.

„Mă bucur foarte mult! Chiar nu mă aşteptam, am avut multe emoţii. Eu am câştigat, iniţial, locul al II-lea la balul liceului meu, acum o lună. Chiar mi-aş dori să urmez calea modelingului, cu susţinerea părinţilor, dar trebuie să mă mai... înalţ puţin”, a declarat Miss „Toamna Bobocilor”, Roxana Anca Popovici.

Seara a continuat spectaculos cu reprezentaţia trupei de street-dance Revolution, urmată de un scurt recital al tânărului rapper Rebby G., iar apoi animatoarele au încins atmosfera pe scenă. Cel mai aşteptat moment al serii a fost concertul trupei bucureştene CTC, care a concertat spre dimineaţă şi a realizat o atmosferă de senzaţie, interpretând cele mai cunoscute piese, printre care „Muzică”, „Linii de tramvai” şi „Fugi”. „La baluri ne simţim cam „bătrâni”... „Omuleţii” au baterii bune şi oricum, tinerii, în general, ascultă muzică adevărată”, a declarat Doc. „În 2012 am fost mai liniştiţi, culegem roadele din 2010, dar în anul care vine vom lansa fiecare (n.r. membru al trupei) câte un album”, a declarat Deliric.

Taguri articol


12