Toamna debutează cu Gala „Hop”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Mangalia

Toamna debutează cu Gala „Hop”

Cultură 27 August 2010 / 00:00 378 accesări

Gala Tânărului Actor „Hop”, o adevărată rampă de lansare pentru proaspeţii absolvenţi de teatru, se pregăteşte să ridice cortina, la Mangalia. Deschiderea oficială a celei de-a XIII-a ediţii a manifestării, cu tema „Alteritate”, va avea loc pe 1 septembrie, de la ora 17.30, în sala de spectacole a Casei de Cultură a municipiului Mangalia, iar gala de premiere este programată peste trei zile, de la ora 20.30.

Evenimentul este organizat de UNITER, Primăria Municipiului Mangalia, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Constanţa şi Fundaţia Fantasio, cu sprijinul Casei de Cultură a Municipiului Mangalia. Coproducătorul galei „Hop” este Societatea Română de Televiziune - TVR Cultural, proiectul cultural fiind finanţat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

În competiţia „Hop” de la Mangalia vor intra 24 de tineri actori, la secţiunea Individual - proba obligatorie va consta într-un text de Caragiale, „Moftul în faţa opiniei publice” sau „Un tenor scăpătat” - şi cinci spectacole la secţiunea Grup. Printre cei 24 de actori care se vor înfrunta pentru Premiul „Ştefan Iordache” pentru cel mai bun actor şi Premiul pentru cea mai bună actriţă se numără şi fiul cunoscutei artiste Maia Morgenstern, Tudor Aaron Istodor. De altfel, pe lângă premiile pentru cei mai buni actori şi cel mai bun spectacol, la secţiunea Grup, se vor acorda cele două distincţii speciale, deja consacrate: Premiul „Sică Alexandrescu” şi Premiul „Maria Filotti”, oferit de Prinţul Şerban Cantacuzino.

Juriul ediţiei cu numărul XIII a Galei este alcătuit din coregraful Florin Fieroiu, actorii Virginia Mirea şi Marius Manole, criticul de teatru Sorin Crişan şi regizorul Felix Alexa. Pe lângă competiţia propriu-zisă, şi anul acesta se vor organiza ateliere de mişcare cu tema „Alteritate”, susţinute de coregraful Florin Fieroiu.

Cu doar o oră înaintea galei de premiere, programată pe 4 septembrie, invitaţii speciali ai manifestării, Ada Milea, Bogdan Burlăceanu şi Sorin Romanescu, vor susţine, de la ora 19.30, un moment artistic menit să înlăture emoţiile concurenţilor. Potrivit UNITER, în acest an, Gala Tânărului Actor „HOP” şi-a consolidat parteneriatul cu Televiziunea Română, co-producătorul evenimentului, astfel încât cele două etape de desfăşurare a evenimentului teatral - cea de înscrieri şi preselecţie, care are loc în Bucureşti -, precum şi concursul propriu-zis de la Mangalia, vor fi urmate de o a treia etapă constând în realizarea unui spectacol de televiziune, care îi va avea în distribuţie pe câştigătorii ediţiei 2010 a Galei.



12