Toate cresc în România, mai puțin economia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Estimările Comisiei Europene

Toate cresc în România, mai puțin economia

Economie 12 Iulie 2018 / 14:58 1898 accesări

Consumul privat va continua să susțină și-n 2018 avansul României, însă forța sa se temperează, în condițiile în care inflația tot mai mare „mușcă“ din venitul real al românilor, estimează Comisia Europeană. În același timp, pe fondul creșterii importurilor (mult peste ritmul exporturilor), deficitul de cont curent se va adânci. Și deficitul bugetar se va adânci și va depăși, cel mai probabil, pragul de avarie de 3% din PIB, avertizează CE. În ceea ce privește inflația, indicatorul ar urma să urce la 4,2% în 2018, dar se va înscrie pe un trend descendent în 2019, spre 3,4%.

CE URMEAZĂ Comisia Europeană (CE) a menţinut estimările referitoare la creşterea economiei României în 2018, la 4,5%, iar pentru 2019 se aşteaptă la un avans de 3,9%. „Înăsprirea graduală a politicii monetare, ca răspuns la presiunile inflaţioniste şi la adâncirea deficitului, ar putea atenua perspectiva pentru investiţiile private. De asemenea, investiţiile per ansamblu ar putea fi afectate dacă Executivul va reduce şi mai mult contribuția publică, pentru a-şi îndeplini ţintele de deficit. Într-un sens mai larg, incertitudinile privind politicile guvernamentale ar putea afecta creşterea economiei“, avertizează Comisia Europeană. PIB-ul României a crescut cu 6,9% în 2017, un record post-criză, datorită boom-ului în consumul privat, stimulat de măsurile de relaxare fiscală, inclusiv reducerea impozitelor indirecte şi creşterea salariilor în sectorul public. Creşterea ar urma să-şi reducă viteza în 2018, dar va rămâne robustă. Consumul privat ar urma să încetinească anul acesta, deoarece creşterea nominală a salariilor se moderează, iar majorarea inflaţiei afectează venitul disponibil real, dar va rămâne principalul motor al creşterii economiei. Totuşi, potrivit CE, investiţiile se vor întări probabil, datorită gradului mai mare de implementare a proiectelor finanţate cu fonduri comunitare. În 2017, rata şomajului în România a scăzut la 4,9%, cel mai redus nivel din ultimii 20 de ani. Înăsprirea condiţiilor din piaţa forţei de muncă, împreună cu o creştere cu 16% a salariului minim, în februarie 2017, şi majorarea substanţială a salariilor în sectorul public au dus la o accelerare a creşterii lefurilor. Avansul ar urma să continue şi în 2018, deşi într-un ritm mai lent, pe fondul majorării suplimentare a salariilor în sectorul public şi a creşterii cu 9% a salariului minim în ianuarie, previzionează CE.

DEFICITUL, ÎN PERICOL De asemenea, importurile ar urma să continue să crească mai rapid decât exporturile în 2018 şi în 2019, iar deficitul de cont curent se va adânci la 3,6% din PIB anul acesta şi la 3,9% din PIB anul viitor. După doi ani consecutivi de scădere a preţurilor de consum, inflaţia a revenit în teritoriu pozitiv în 2017, deşi a fost atenuată de reducerea ratei TVA şi a accizelor la combustibil. Inflaţia a început să accelereze în semestrul doi, în principal pe fondul majorării preţurilor la alimente şi energie, acestea din urmă provocând atât creşterea preţurilor la combustibili la nivel mondial, cât şi inversarea, în octombrie 2017, a efectului reducerii accizelor din ianuarie. CE estimează că rata inflaţiei va creşte la 4,2% anul acesta şi va încetini la 3,4% anul viitor, în timp ce inflaţia de bază ar urma să urce de la 0,8% în 2017 la 3,3% în 2018 şi 3,5% în 2019. Nu în ultimul rând, în 2017, deficitul bugetar s-a situat la 2,9% din PIB, un uşor declin comparativ cu 2016. În acest an, deficitul bugetar ar urma să ajungă la 3,4% din PIB, pentru ca în 2019 să se adâncească la 3,8% din PIB, conchide Comisia Europeană.



12