Toate drumurile judeţene din Constanţa, deschise circulaţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Toate drumurile judeţene din Constanţa, deschise circulaţiei

Politică 05 Ianuarie 2007 / 00:00 606 accesări

Ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile de miercuri, Regia Autonomă Judeţeană de Dumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa a acţionat, în cursul nopţii de miercuri spre joi, cu utilaje cu lamă şi material antiderapant, în zonele: Hîrşova, Tariverde, Cheia, Băneasa, Topraisar şi Cuza Vodă. Autospecialele au intervenit toată noaptea pe DJ225 Saraiu - Vulturu - Runcu - Pantelimon, DJ226B Pantelimon - DN2A, DJ222F DN2A - Gîrliciu - hotar judeţ Tulcea, DJ226, Tariverde - Corbu - Lumina, DJ226A, Tariverde - Rîmnic, DJ222, Mihail Kogălniceanu - Tîrguşor - hotar judeţ Tulcea, DJ225 Tîrguşor - Mireasa - Pantelimon DJ223 Ion Corvin – Cernavodă, DJ392 Amzacea - Dumbrăveni, DJ391 Topraisar - Mereni - Osamancea - Cobadin - Movila Verde DJ222 Medgidia - Peştera - Pietreni şi DJ224 Tortomanu. „Toate drumurile din judeţ sînt circulabile. Azi dimineaţă (joi dimineaţă – n.r.) am reuşit să redăm circulaţia în zona Pantelimon-Crucea, unde a căzut multă zăpadă. Avem comandamentul de iarnă în funcţiune, nu sînt probleme în judeţ şi nici nu cred că se vor înregistra în zilele viitoare”, a declarat directorul general al RAJDP, Vasile Moldovanu.

Taguri articol


12