Administraţia locală din comuna Independenţa a reuşit demararea lucrărilor de reabilitare a unităţilor de învăţămînt din trei localităţi, cu numai trei zile înainte ca banii să fie retraşi de către Guvern. Cu toate că la cîteva zile după demararea lucrărilor vremea nu a mai ţinut cu muncitorii, aceştia au continuat lucrul, pentru că exista riscul ca banii nefolosiţi să fie retraşi. “Noi am aplicat la toate cele cinci hotărîri de Guvern date pentru alocarea de fonduri pentru unităţile de învăţămînt, dar abia acum am primit şi noi aprobare. Nu puteam să riscăm să pierdem aceşti bani“, a declarat primarul comunei Independenţa, Cristea Gîscan. El a mai spus că, de la începutul anului, a investit aprox. trei miliarde de lei din fonduri de la bugetul local pentru reabilitarea unităţilor de învăţămînt. Administraţia locală din comuna constănţeană a primit la începutul lunii noiembrie 2,4 miliarde de lei vechi, banii necesari pentru finalizarea lucrărilor a trei unităţi de învăţămînt din comună. Edilul şef al comunei a adăugat că, pînă în primăvară, copiii din cele cinci unităţi şcolare vor învăţa în şcoli reablitate, fără ca procesul educaţional să mai fie periclitat.