Toate spitalele vor fi dotate cu incubatoare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Toate spitalele vor fi dotate cu incubatoare

Sănătate 08 Martie 2016 / 17:42 605 accesări

Ministrul Sănătății, dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, a anunțat alocarea fondurilor necesare din bugetul Ministerului Sănătăţii (MS) pentru dotarea tuturor spitalelor cu necesarul de incubatoare. La începutul acestui an, MS a demarat un proces de colectare de date de la toate unităţile spitaliceşti cu secţii de obstetrică-ginecologie şi neonatologie din ţară, atât de la nivelul unităţilor aflate în subordinea MS, cât şi al unităţilor spitaliceşti, care în urma procesului de descentralizare se află în subordinea Consiliilor Locale. Astfel, Programul „Mama și Copilul“ va asigura necesarul de 597 de incubatoare. Dintre acestea, 132 vor acoperi necesarul celor 9 spitale aflate în subordinea MS, iar 465 vor fi destinate celor 114 unități spitalicești locale. Pentru acoperirea acestui necesar, MS a alocat un buget de 33 milioane lei, adică echivalentul a peste 7,3 milioane euro. În conformitate cu normele legale în vigoare, spitalele publice din reţeaua autorităţilor locale au obligaţia de a contribui la achiziţionarea aparaturii medicale cu fonduri de minimum 10% din valoarea totală a achiziţiei. După alocarea acestei cofinanţări, MS pune la dispoziţie diferenţa de 90% din fondurile necesare achiziţiei incubatoarelor. Programul „Mama şi Copilul” reprezintă o prioritate asumată la nivel strategic, atât din perspectiva dezvoltării asistenţei medicale pentru nou-născuți, a screening-ului prenatal, cât şi a diferitelor tipuri de servcii medicale necesare deopotrivă mamei şi copilui. Iniţiativa legată de dotarea tuturor spitalelor cu incubatoare reprezintă doar începutul unui demers mai amplu în marja Programului „Mama şi Copilul“. În acest sens, MS va elabora până la 1 iunie 2016 un Plan de Acţiune realist şi eficient, care să identifice şi să acopere principalele nevoi în domeniu. Planul de Acţiune va îngloba informaţii şi propuneri din rândul specialiştilor în domeniul sănătăţii, dar şi al societăţii civile implicate în zona de sănătate a mamei şi copilului. Pentru a asigura efectivitatea acestui demers vor fi organizate în perioada martie - mai 2016 o serie de întâlniri strategice la nivelul centrelor universitare.



12