Tobă va face plângere penală pentru abuz în cazul comisiei tehnice constituite pentru doctorat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tobă va face plângere penală pentru abuz în cazul comisiei tehnice constituite pentru doctorat

Justiție 07 Octombrie 2016 / 15:55 654 accesări

Fostul ministru de Interne, Petre Tobă, va face plângere penală la Parchet, reclamând că ultima comisie tehnică formată pentru a-i analiza lucrarea de doctorat a fost constituită fără cadru legal, au declarat surse judiciare.

Potrivit surselor citate, fostul ministru de Interne vrea ca procurorii să cerceteze dacă s-au respectat prevederile legale şi dacă nu a fost comis un posibil abuz în serviciu referitor la modul în care a fost constituită cea de-a patra comisie tehnică.

Aceleaşi surse precizează că, în actuala legislaţie, nu ar fi stipulat cadru legal pentru constituirea unei noi comisii dacă oficialii Consiliului General CNATDCU nu sunt de acord cu verdictul dat de comisia anterioară. În cazul lui Tobă, cea de-a treia comisie a dat verdict de neplagiat, care nu a fost aprobat de Consiliul General CNATDCU.

Sursele judiciare au mai precizat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că sesizarea penală va fi depusă pe numele membrilor comisiei şi celor care au aprobat înfiinţarea ei.

Din ultima comisie tehnică în cazul Petre Tobă, au făcut parte profesorul universitar doctor Adrian Miroiu (SNSPA), Zulean Marian, profesor universitar doctor la Universitatea din Bucureşti şi cercetătorul ştiinţific doctor Şerban Filip Cioculescu, de la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din Bucureşti, potrivit unor surse apropiate comisiei.



12