Toboșarul de la Aerosmith își deschide cafenea rock 'n' roll

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Toboșarul de la Aerosmith își deschide cafenea rock 'n' roll

Monden 28 Iunie 2016 / 18:36 494 accesări

Joey Kramer, toboșarul formației americane de hard rock Aerosmith, își va deschide o cafenea cu tematică rock 'n' roll, în North Attleborough, Massachusetts, potrivit Associated Press. Cafeneaua, situată la aproximativ 65 km de Boston, se va numi Rockin' & Roastin' Cafe și își va deschide ușile publicului vineri, 1 iulie. Doritorii sunt invitați să participe la tăierea panglicii din cadrul ceremoniei de inaugurare a cafenelei, programată dimineață, în jurul orei locale 09.00. Conform spuselor lui Kramer, în local va fi servită cafea organică, într-un ambient rock 'n' roll. Setul de tobe al lui Joey, dar și alte suveniruri ce aparțin membrilor Aerosmith vor fi amplasate în cafenea, spre fericirea fanilor.

Trupa rock Aerosmith a fost fondată în 1970, în New Hampshire. Muzica formaţiei include elemente de pop, heavy metal, glam, R&B şi a inspirat numeroşi alţi artişti rock. Trupa a fost recompensată cu patru premii Grammy, zece MTV Video Music Awards şi a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 2001, în timp ce în 2005 s-a clasat pe poziţia 57 în topul 100 al celor mai mari artişti ai tuturor timpurilor, realizat de revista ”Rolling Stone”.

Taguri articol


12