Todoran, curtat de Unirea Urziceni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Todoran, curtat de Unirea Urziceni

Sport 23 Mai 2008 / 00:00 937 accesări

Unul dintre cei mai buni jucători ai Farului, mijlocaşul Dinu Todoran, ar putea părăsi în această vară gruparea de pe litoral. Mijlocaşul în vîrstă de 30 de ani este curtat de Unirea Urziceni, antrenorul Dan Petrescu dorind să întărească echipa în vederea participării în Cupa UEFA. Pe adresa clubului constănţean nu a sosit o ofertă concretă, însă patronul Farului, Gheorghe Bosînceanu a confirmat interesul ialomiţenilor pentru Todoran: “Am fost sunat de patronul Unirii, domnul Bucşaru, care şi-a manifestat interesul pentru jucător, dar nu a făcut o ofertă concretă. De la acest lucru pînă la un transfer este cale lungă. Todoran a venit la mine şi mi-a spus că a fost contactat de un oficial al ialomiţenilor, ceea ce nu este chiar în regulă. La orice ofertă trebuie discutat şi cu preşedintele clubului şi cu antrenorul Ion Marin, pentru că el răspunde direct de rezultate. Ca să-i dăm drumul trebuie să avem soluţii pentru înlocuirea sa şi nu cred că sîntem pregătiţi în acest moment”. În schimb, jucătorul şi-a exprima dorinţa de a pleca de la FC Farul, mai ales că ar avea ocazie să joace în premieră în cupele europene. “Dacă Unirea este interesată de serviciile mele, aş vrea să merg la Urziceni şi să joc în Cupa UEFA. Pînă acum însă nu m-a căutat nimeni din partea clubului ialomiţean”, a spus Todoran, care este dorit şi la nou promovata FC Braşov de către antrenorul Răzvan Lucescu. În vara anului trecut, mijlocaşul a fost la un pas de a ajunge la Rapid Bucureşti, dar negocierile dintre cele două cluburi nu s-au finalizat din cauza sumei mari cerute de FC Farul.

“Rechinii” nu şi-au încasat primele

Chiar dacă au trecut două săptămîni de la încheierea campionatului, jucătorii Farului nu şi-au încasat primele pentru rezultatele înregistrate în acest retur. Conform Regulamentului de Ordine Interioară, “rechinii” trebuie să primească şi prima de obiectiv, întrucît au reuşit să evite retrogradarea. “Săptămîna viitoare, luni sau marţi, banii vor ajunge în conturile jucătorilor. Nu s-au achitat banii pînă acum pentru că au trebuit întocmite actele necesare şi durează un pic şi transferurile bancare”, a explicat preşedintele FC Farul, Constantin Gache.



12