Curtat intens de FC Farul Constanţa, Dinu Todoran are şanse mici să mai vină la Constanţa. Ameninţată cu retrogradarea din cauza dificultăţilor financiare, Victoria Brăneşti, actuala echipă a mijlocaşului în vârstă de 33 de ani, pare să fi depăşit perioada grea. Drept dovadă, formaţia din Brăneşti a plecat în cantonament la Debrecen, în Ungaria, pentru a pregăti următorul sezon al ligii secunde. „Am vorbit cu Todoran şi mi-a explicat că trebuie să plece în cantonament, întrucât este încă sub contract. În cazul său, dar şi al altor jucători de la Brăneşti, am sistat orice discuţie şi aşteptăm hotărârea federaţiei, care va anunţat dacă Victoria va continua în liga a doua”, a explicat preşedintele clubului constănţean, Marcel Lică. În schimb, gruparea de pe litoral a adus ieri în proba şapte jucători de la echipe din eşaloanele inferioare. Astfel, până la sfârşitul acestei săptămâni, antrenorul Marian Pană îi va testa pe Marian Nicolau (fundaş central, ACU Arad), Daniel Ghiţă (fundaş dreapta, Ceahlăul Piatra Neamţ), Nicuşor Neacşu (fundaş stânga sau fundaş central stânga, Gaz Metan Craiova), Gheorghe Badea (atacant sau mijlocaş de bandă, Chindia Tîrgovişte), Cătălin Stan (fundaş stânga sau mijlocaş stânga, Dinamo II), Bogdan Stancu (mijlocaş central, Dinamo II) şi Andrei Popa (fundaş stânga, AS Peciu). Prima verificare pentru FC Farul în această vară este programată în această seară, de la ora 20.00, pe stadionul “Farul”, când constănţenii vor da piept cu Eolica Baia, formaţie care a câştigat barajul de promovare în Liga a III-a.