Curtat intens de conducerea Farului, mijlocaşul Dinu Todoran a recunoscut că este tentat de o revenire la gruparea de pe litoral, al cărui tricou l-a purtat timp de patru ani, în perioada 2004-2008. „Am stat mult şi la Petrolul Ploieşti, şi la Unirea Urziceni, dar cel mai bine m-am simţit la Farul Constanţa. O parte din inima mea a rămas în oraşul de la malul mării, unde am foarte mulţi prieteni şi mi-ar plăcea să mă întorc. Ar fi extraordinar să îmi închei cariera la Constanţa, cu o revenire în prima ligă. Farul este o echipă cu nume, cu o tradiţie bogată în spate şi locul echipei este în Liga I. Am trăit multe momente frumoase, printre care finala Cupei României, dar şi aventura până în finala Cupei UEFA Intertoto şi doar şansa de a juca în cupele europene m-a făcut să aleg transferul la Unirea Urziceni. În acest moment sunt liber de contract şi aştept o ofertă de peste hotare. Dacă aceasta nu se va materializa, aşa vrea să revin la Farul şi să pun umărul la promovarea echipei. Am avut discuţii de principiu cu patronul Giani Nedelcu şi cu preşedintele clubului, Marcel Lică, dar nu am intrat în detalii. Mai întâi să vedem ce antrenor vine şi dacă acesta mă va dori la echipă”, a declarat Todoran. Mijlocaşul în vârstă de 32 de ani crede că Farul are în continuare şanse de promovare, chiar dacă a încheiat turul la şapte puncte de promovare: „Seria 1 este slabă. Nu mă aşteptam ca nivelul să fie atât de scăzut. Cu ceva întăriri, în retur se poate întâmpla orice”.
PROCES CU PITEŞTENII. Gruparea de pe litoral va acţiona în judecată pe Internaţional Curtea de Argeş, după ce încercările de a stinge pe cale amiabilă litigiul în privinţa datoriilor pentru transferul lui Cosmin Băcilă şi Claudiu Voiculeţ au eşuat. „Nu avem ce să mai facem pe cale sportivă. Vom merge pe cale civilă şi îi vom da în judecată. Au să ne dea 200.000 de euro, care ar fi fost mană cerească pentru club în acest moment”, a explicat preşedintele Farului, Marcel Lică. Oficialul constănţean, împreună cu alte persoane din conducerea clubului, va lua parte sâmbătă, de la ora 11.00, la o acţiune desfăşurată la sediul clubului şi intitulată “Moş Crăciun vine la Farul”. În cadrul acestui eveniment, micii fotbalişti de la Centrul de Copii şi Juniori vor primi dulciuri cu ocazia Sărăbătorilor de Iarnă.