În timp ce oficialii constănţeni fac eforturi pentru a strânge bugetul necesar atacării promovării în Liga 1 în sezonul următor, viitorul cuplu de pe banca tehnică, format din antrenorul Ilie Stan şi team-managerul Alin Buzărin, a făcut deja o schiţă a lotului cu care FC Farul va ataca campionatul următor. În fruntea listei se află Dinu Todoran, tehnicienii grupării de pe litoral intenţionând să construiască noua echipă în jurul mijlocaşului în vârstă de 33 de ani. Mijlocaşul ofensiv a mai evoluat pentru alb-albaştri timp de patru sezoane, în perioada 2004-2008, perioadă în care a disputat 96 de partide şi a marcat 12 goluri, iar formaţia constănţeană a înregistrat cele mai bune performanţe din istorie, jucând finala Cupei României în 2005. Între timp, Todoran a obţinut un titlu de campion cu Unirea Urziceni, iar în returul sezonului trecut a evoluat pentru Victoria Brăneşti, echipă pregătită chiar de Ilie Stan. Aflat în vacanţă în oraşul natal, la Braşov, Todoran a confirmat că este în discuţii avansate pentru a reveni la Farul. „Dacă situaţia se rezolvă, vin imediat, cu gândul să promovăm în prima ligă. Altfel, nu văd ce rost are să mă întorc. Am vrut să vin şi în iarnă, dar conducerea clubului m-a anunţat că sunt unele probleme. De această dată văd că au început să se mişte lucrurile şi sper ca totul să fie în regulă, iar anul viitor Farul să joace din nou în Liga 1. De-a lungul carierei, cel mai bine m-am simţit la Constanţa, unde am trăit cele mai mari satisfacţii ca jucător. Am o datorie morală faţă de acest club, care m-a lăsat să plec la Urziceni, unde am câştigat titlul de campion, dar şi către minunaţii suporteri constănţeni, care sunt sigur că vor veni în număr mare la stadion. Am refuzat câteva propuneri din prima ligă, dar şi de la alte formaţii din liga secundă care-şi propun promovarea, întrucât aştept să se clarifice situaţia la Farul. Eu sunt încă sub contract cu Victoria Brăneşti, dar m-au chemat să discutăm rezilierea contractului şi pot pleca oricând”, a spus Todoran, care este convins că Farul nu ar avea probleme în privinţa luptei pentru promovare: „Nivelul în liga secundă nu este foarte puternic. Cu un nucleu de jucători buni şi o stabilitate financiară, nu ai cum să ratezi promovarea”.