ÎNVINUIRI Prim-vicepreşedinte PSD Sector 4 Bucureşti Bogdan Diaconu critică, printr-un comunicat, campania furibundă de denigrare a României la Parlamentul European făcută de „răspopitul” Laszlo Tokes, care, „folosindu-se de calitatea sa de europarlamentar trimis la Bruxelles cu voturile românilor”, instigă la reacţii nefireşti împotriva schimbărilor democratice care au loc în aceste zile în ţara noastră”. „Tokes bate la uşile oficialilor europeni inventând tot felul de conspiraţii şi lovituri de stat care ar trebui, în opinia sa, sancţionate dur de Uniunea Europeană, şi încearcă să atragă în jocul său murdar şi europarlamentarii maghiari despre care ştim cât iubesc România. Atrag atenţia că există informaţii potrivit cărora Laszlo Tokes acţionează la comanda serviciilor secrete maghiare pentru a abate atenţia de la derapajele reale ale Ungariei de la democraţie şi a muta acuzaţiile de acest fel asupra României, falsificând în acest scop situaţia de normalitate de la noi din ţară. Cercurile de putere din Ungaria sunt foarte interesate să scape de monitorizarea instituţiilor europene şi de criticile internaţionale şi folosesc în acest sens interpuşi precum Laszlo Tokes pentru a dezinforma şi a transforma România într-un caz problematic, oferind astfel acoperire pentru acţiunile scandaloase ale Guvernului Viktor Orban”, a spus Diaconu.
STOP TRĂDĂRII Social democratul îi solicită, cu această ocazie, lui Laszlo Tokes, să „înceteze imediat aceste acţiuni de trădare de ţară şi să înţeleagă că în acest fel face rău nu unui partid sau unui guvern, ci întregii ţări”. „Susţinerea sa pentru Traian Băsescu, anunţată public, nu trebuie să devină un motiv de război împotriva României. Fac apel public ca acţiunile de acest tip, care transformă instituţiile UE în câmp de război pentru a-l salva pe preşedintele suspendat, dar şi regimul controversat de la Budapesta, să înceteze”, a mai spus Diaconu.