O altă tragedie zguduie lumea medicală! O fetiță de patru ani (din satul vasluian Plopi), ajunsă la spitalul din Huși, cu insuficiență respiratorie acută și laringită, a murit la spital după ce i s-a administrat tratament cu antibiotic fără să fi fost testată în prealabil. Rudele au povestit că micuța s-a simțit rău, i-au dat sirop pentru febră, dar fiindcă starea ei nu s-a ameliorat, au decis să cheme o ambulanță. ”Am ajuns la salvare. Ne-a întrebat asistenta de când îi e rău. I-am zis că de seara, de la ora 20.00, respira mai greu și o durea gâtul. I-am luat temperatura acasă, avea 39. Am ajuns la spital, ne-a luat o asistentă, i-a luat temperatura, avea 39. Imediat au pus-o în perfuzii, i-au făcut injecție în venă cu ampicilină fără să o testeze sau să o consulte la plămâni. Am zis că știu ce fac, că sunt medici, că nu pot să îi comand eu. A început să se învinețească și în momentul ăla am început să strig să nu lase fetița. Am sperat că o vor aduce la viață. Am întrebat-o pe doamna doctor cum este, dacă sunt speranțe să-și revină. Dădeau din umeri și mergeau cu capul în pământ și nu spuneau nimic”, a declarat bunica fetei. Conducerea Spitalului Municipal Huși a demarat o anchetă în acest caz. ”Este dureros și pentru familie, și pentru noi. Fetița a venit în jurul orei 2.00 noaptea în stare gravă, cu insuficiență respiratorie acută și laringită. I s-a făcut tratament de urgență și a intrat în stop cardio-respirator. I s-au făcut manevre de resuscitare. A fost chemat medicul de la Urgență. Toată lumea a fost prezentă acolo. Copilul nu a fost testat pentru antibiotic, dar cazul a fost grav, pur și simplu nu a fost timp”, a declarat dr. Emad Wassouf, director medical la Spitalul Municipal Huși. În acest caz, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a promis toleranță zero. Ministerul Sănătății a dispus deja un control la Spitalul din Huși. Fetița va fi înmormântată joi.