Actorul american Tom Cruise, care va interpreta, în următorul său film, rolul colonelului care a încercat să-l asasineze pe Adolf Hitler, a primit sprijin din partea unuia dintre tovarăşii ofiţerului anti-nazist. Philipp Freiherr von Boeselager, în vîrstă de 89 de ani, singurul supravieţuitor dintre ofiţerii germani implicaţi în complotul împotriva lui Hitler organizat de colonelul Claus von Stauffenberg în iulie 1944, a declarat pentru tabloidul “Bild” că Tom Cruise este, după părerea sa, “un bun actor”. În Germania, Tom Cruise este contestat din cauza apartenenţei sale la cultul scientologic.
Turnarea filmului “Valkyrie”, povestea contelui von Stauffenberg, care a fost executat imediat după atentatul eşuat împotriva Führer-ului, va începe în această vară, la Berlin, sub bagheta regizorului american Bryan Singer. Alegerea lui Tom Cruise pentru rolul eroului anti-nazist a stîrnit polemici în Germania, din cauza apartenenţei lui la cultul scientologic, considerat o sectă în această ţară. Astfel, Tom Cruise şi producătorii filmului nu au primit permisiunea de a filma la un mausoleu din Berlin unde ofiţerul german a fost executat. Preşedintele acestui Memorial al Rezistenţei germane, Peter Steinbach, este de părere că “Tom Cruise este un actor controversat, care riscă să creeze în spiritul public o legătură contradictorie între curajul civic al unui bărbat care s-a angajat să lupte împotriva totalitarismului, pe de o parte, şi o cvasi-operaţiune scientologică, de cealaltă parte”.
De asemenea, familia ofiţerului german este îngrijorată de faptul că actorul va utiliza proiectul pentru a promova religia scientologică sau pentru a spăla bani în favoarea sectei din care face parte.