Tom Cruise va produce un film despre ororile războiului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tom Cruise va produce un film despre ororile războiului

Monden 29 August 2007 / 00:00 672 accesări

United Artists, compania de producţie a lui Tom Cruise, va produce filmul “Pinkville”, o peliculă bazată pe o întîmplare adevărată, masacrul de la My Lay, cu care Oliver Stone revine la seria sa de filme despre războiul din Vietnam. După trilogia compusă din “Plutonul”, “Născut pe 4 iulie” şi “Heaven and Earth”, regizorul american pare a mai avea încă multe de spus despre războiul din Vietnam. Este pentru a doua oară cînd Tom Cruise şi Oliver Stone colaborează la un film despre Vietnam, după “Născut pe 4 iunie”, care i-a adus regizorului un premiu Oscar în anul 1990.

Pe data de 16 martie 1968, satul vietnamez My Lay a fost ţinta unui atac mortal lansat este o unitate militară americană. Numeroşi civili, majoritatea femei şi copii, au murit, fapt care a stîrnit un val de furie în lumea întreagă. Bruce Willis şi Channing Tatum vor fi protagoniştii acestei adaptări cinematografice a zilei de 16 martie 1968, care reprezintă o o pată neagră în istoria prezenţei americane în Vietnam. Bruce Willis va juca rolul generalului William R. Peers, care a supervizat ancheta asupra masacrului. Scenariul peliculei, care va fi distribuită de MGM, va fi semnat de Mikko Alanne. Recent, acesta a terminat de scris scenariul pentru filmul “Notorius”, despre asasinarea rapper-ilor Biggie Smalls şi Tupac Shakur. Filmările vor începe în primăvara anului viitor.

Taguri articol


12