Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au efectuat la nivel naţional, în perioada 7-18 iunie, 3.153 controale la unităţi din diferite domenii de activitate şi au aplicat, pentru neregulile depistate, 325 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 708.260 lei, precum şi 201 avertismente. Domeniile de activitate vizate au fost igienă veterinară, sănătate şi bunăstare animală şi siguranţa alimentelor. De asemenea, au fost reţinute oficial de către inspectori 3.264 kg de produse alimentare în valoare totală de 56.042 de lei. Veterinarii au controlat depozite frigorifice, unităţi de tranşare a cărnii, unităţi de procesare a cărnii, abatoare, unităţi de procesare a laptelui şi produselor lactate, hale de desfacere a produselor de origine animală din pieţe agroalimentare, cărmangerii, măcelarii, pescării, restaurante, cantine, cofetării, patiserii, pensiuni agroturistice, magazine alimentare, târguri de animale, unităţi de asistenţă sanitară veterinară, farmacii veterinare, supermarket-uri, dar şi unităţi de creştere a bovinelor, ovinelor şi caprinelor, porcinelor şi păsărilor.