Tone de fructe și legume au fost retrase de pe piață de către inspectorii Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în urma unor controale desfășurate pe parcursul a patru zile. Comisarii ANPC au desfăşurat un control tematic privind comercializarea legumelor şi fructelor proaspete în magazine alimentare, hipermarketuri şi supermarketuri, pieţe agroalimentare, depozite şi pieţe angro. La 77% dintre unitățile controlate au fost descoperite deficiențe, iar din cantitatea verificată, de circa 360 de tone de fructe și legume, circa 126 de tone nu se încadrau în prevederile legale, motiv pentru care au fost oprite temporar de la comercializare, până la remedierea neconformităţilor constatate. Inspectorii ANPC au constatat că 162 de kilograme de fructe şi legume erau improprii consumului şi le-au retras de pe piaţă. Au fost aplicate 401 amenzi în valoare de 931.850 de lei şi 261 de avertismente pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor. Principalele abateri constate au fost comercializarea unor produse având caracteristici neconforme cu prevederile legale, lipsa documentelor de provenienţă, neîncadrarea în cantitatea netă declarată, lipsa informaţiilor obligatorii (ambalatorul/expeditorul; produsul; specia sau soiul, dacă este cazul; ţara de origine; categoria de calitate; calibrul) şi abateri privind afişarea preţurilor.