Cântăreaţa americană Toni Braxton, care a solicitat în 2010 să fie plasată sub incidenţa legii falimentului, este acuzată că i-a transferat fraudulos, soţului ei, suma de 53.490 de dolari, cu scopul de a evita achitarea unor datorii către creditorii ei. Persoanele care administrează procedura de declarare a falimentului cântăreţei l-au dat în judecată pe Keri Lewis, pentru a recupera acea sumă. Toni Braxton a solicitat, în octombrie 2010, printr-o procedură judecătorească, să fie plasată sub incidenţa legii falimentului, susţinând că datoriile sale, constând în facturi neachitate şi împrumuturi nerambursate, se ridică la o sumă între 10 şi 50 de milioane de dolari. Agentul de presă al artistei americane a declarat pentru TMZ: ”Toate plăţile făcute lui Keri Lewis înainte ca Toni Braxton să solicite declararea falimentului au fost transferuri de fonduri legale, reprezentând cheltuieli personale şi de afaceri”.
Toni Braxton a mai cerut o dată să fie plasată sub protecţia legii falimentului din SUA, în 1998, iar în martie 2010 a fost dată în judecată pentru neachitarea unor taxe federale de 400.000 de dolari. Cântăreaţa şi compozitoarea americană Toni Braxton, în vârstă de 45 de ani, are în palmares şase premii Grammy şi a vândut peste 40 de milioane de discuri pe plan mondial. Cel mai recent album ai ei, ”Pulse”, a fost lansat în 2010.