Unul dintre cele mai interesante procese ale prezentului este cel în care judecătorul Curții Constituționale a României (CCR), Toni Greblă, este urmărit penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru trafic de influență. Acest proces marchează şi o premieră în sistemul de justiţie din România, Greblă fiind primul judecător al CCR care apare în faţa instanţei în calitate de inculpat. Ieri, Greblă a avut un nou termen, iar la ieşirea de la DNA nu a declarat decât că a răspuns la întrebările procurorului. „Ancheta continuă, eu mă voi prezenta de câte ori e nevoie”. În ce priveşte situația sa de la CCR, Greblă a specificat că rămâne în concediu și că după o anumită perioadă de timp va lua o decizie privind o eventuală demisie, mai ales că, deocamdată, Curtea nu are activitate. Reamintim că, în 22 ianuarie, Toni Greblă a fost pus sub urmărire penală pentru mai multe fapte, printre care și trafic de influență. „Procurorii din cadrul DNA - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de Toni Greblă, senator în Parlamentul României (până la data de 18.12.2013, când și-a început mandatul de judecător la CCR) și ulterior judecător la CCR, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: trafic de influență în formă continuată, două infracțiuni de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituirea unui grup infracțional organizat (în forma constituirii și în vederea pregătirii infracțiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate)”, preciza DNA, într-un comunicat.
În legătură cu afilierea sa cu omul de afaceri rrom Ion Bîrcină, cercetat în acelaşi dosar, Greblă a mai arătat, ieri, că ştie că situaţia în care se află afectează imaginea CCR, dar a ţinut să precizeze: "Bîrcină este prietenul şi finul meu şi nu pot acum să mă dezic de el, chiar dacă, din punctul de vedere al imaginii, sunt de acord că nu a produs cea mai bună imagine din lume". În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi deputaţii PSD Iulian Iancu şi Lucian Şova - membru în Consiliul Naţional al PSD, respectiv vicepreşedinte al PSD Bacău, Horia Hăhăianu, director la Transelectrica, omul de afaceri din Moldova Victor Dolghi şi generalul în rezervă Constantin Bartolomeu Săvoiu, Mare Maestru al Marii Loji Naţionale Române - 1880.
SCURT ISTORIC Potrivit anchetatorilor, în perioada 2010 - 2015, Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiei de senator şi ulterior judecător la CCR, a pretins şi primit de la Ion Bîrcină, cu titlu de foloase necuvenite, următoarele: în perioada 2010 - 2015, folosinţa gratuită, întreținerea şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Serie 5 (înmatriculat succesiv pe mai multe firme controlate de fin), în echivalent de 56.070 euro; în perioada 2010 - 2015, folosinţa gratuită a unui post telefonic, înregistrat pe una din firmele omului de afaceri; în 2.11.2011, suma de 1.200 lei (echivalentul unor obiecte vestimentare); în octombrie 2012, materiale electorale aferente campaniei electorale privind alegerile parlamentare, pentru lipirea a 20.000 de afişe. "Foloasele necuvenite au fost primite în schimbul promisiunii de a interveni şi determina diferiţi funcţionari publici să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile acestora de serviciu, în folosul firmelor controlate de Bîrcină Ion, cu interese în domenii de activitate diversă (energie, transport, fier vechi ş.a.)", susţine DNA. Anchetatorii au mai stabilit că Toni Greblă, în perioada 2010 - 2015, a "exercitat în fapt activităţi specifice calităţilor de asociat (perceperea de dividende), administrator (reprezentarea societăţii) şi director general (activităţi comerciale), disimulate prin interpuşi, încălcând dispoziţiile de incompatibilitate (privind incompatibilităţile judecătorului de la CCR şi ale senatorului)". Potrivit anchetatorilor, a rezultat astfel că, în mod neîntrerupt, Greblă a desfăşurat activităţi comerciale, direct şi prin interpuşi, şi a exercitat calităţile de asociat, respectiv administrator sau director general, în legătură cu o fermă agricolă situată în județul Gorj şi cu o societate comercială, având ca obiect principal de activitate producţia de energie electrică.
DNA mai susţine că, începând din august 2014, Toni Greblă a făcut demersuri pentru intermedierea unei legături comerciale de export între finul său, Ion Bîrcină, un cetăţean turc, Victor Dolghi, şi Constantin Bartolomeu Săvoiu. Cetăţeanul turc este, conform unor documente din dosar, omul de afaceri Corekci Sevket. Cei cinci, adaugă anchetatorii, au constituit un grup infracţional organizat pentru a exporta, prin Turcia, produse agro-alimentare către Federaţia Rusă, în ciuda embargoului institutit de aceasta pentru marfa din UE. "În acest sens, membrii grupului s-au întâlnit de mai multe ori, atât în ţară, cât şi în afara ţării, acţionând coordonat pentru îndeplinirea scopului pentru care s-au constituit. În perioada 2014 - 2015, aceştia au efectuat acte pregătitoare în vederea săvârşirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate. Suspectul Ion Bîrcină împreună cu persoane din anturajul său au întreprins demersuri în vederea achiziţionării de produse de la diverse societăţi comerciale specializate în prelucrarea şi conservarea cărnii (abatoare), în vederea comercializării acestora în spaţiul ex-sovietic. De asemenea, Ion Bîrcină, împreună cu un cetățean turc şi cu sprijinul lui Bartolomeu Constantin Săvoiu (cu importante relaţii în mediul oamenilor de afaceri de naţionalitate turcă), a iniţiat mai multe discuţii pentru derularea unor operaţiuni comerciale (export) de cereale, materiale de construcţii şi/sau produse de minerit în Federaţia Rusă şi Republica Moldova", mai spun procurorii anticorupţie.
Pe de altă parte, arată DNA, Iulian Iancu şi Lucian Şova, folosindu-se de funcţiile de conducere în PSD, în perioada octombrie - noiembrie 2012, au intervenit pe lângă Horia Hăhăianu, pentru ca acesta, prin influenţa pe care o avea asupra managementului SC Energomontaj IEA - Sucursala Bucureşti SA (agent economic care derulează activităţi comerciale cu CNTEE Transelectrica SA), să suporte contravaloarea cheltuielilor de transport efectuate de SC Transmoldova SRL Oneşti pentru organizaţia Bacău a partidului, cu prilejul desfăşurării, în 17.10.2012, a unei deplasări electorale la Bucureşti (Bacău - Bucureşti şi retur), tarifele de piaţă practicate de societatea de transport fiind de 80 lei / persoană transportată. În acest context, SC Transmoldova SRL Oneşti ar fi facturat servicii de transport în cuantum de 10.000 lei cu TVA. Anchetatorii susţin şi că Iancu i-a cerut lui Hăhăianu să-l sprijine în finanţarea unui monument în comuna Lipova din Bacău, "activitate care a fost asumată de către deputat". "Demersul a avut drept scop promovarea politică, atât a lui Iancu Iulian, cât şi a organizaţiei Bacău a partidului din care făcea parte", se precizează în ordonanţa de efectuare a urmăririi penale. Iancu i-a promis în schimb lui Hăhăianu sprijin pe viitor "pentru obţinerea unor funcţii în cazul în care, în decembrie 2012, conform propunerilor, ar fi ajuns ministrul Energiei".
De asemenea, susţin anchetatorii, Ion Bîrcină i-a "împrumutat" o sumă importantă lui Horia Hăhăianu, iar acesta nu putea să-i dea banii înapoi. "Hăhăianu Horia îşi justifica imposibilitatea restituirii împrumutului pe considerentul că o altă persoană (cămătar) făcea presiuni asupra sa pentru restituirea unui alt împrumut. În această împrejurare, Bîrcină Ion s-a angajat să medieze faţă de celălalt creditor amânarea plăţii împrumutului de către Hăhăianu Horia prin invocarea neplăţii propriului „împrumut“. Din declaraţia de avere a directorului general Hăhăianu Horia, rezultă că acesta, deşi are datorii foarte mari la bănci, de peste 100.000 euro, nu a declarat datorii către persoane fizice (deci nici către Bîrcină Ion şi nici către celălalt creditor), singurele datorii la persoane fizice fiind faţă de o rudă a sa, cu suma de circa 85.000 euro", arată DNA. În acest context, Hăhăianu ar fi sprijinit o firmă controlată de Ion Bîrcină, pentru ca aceasta să obţină, în asociere, un contract de achiziţii, directorul din Transelectrica influenţând criteriile de adjudecare. "În baza aceleiaşi relaţii cu Hăhăianu Horia, Bîrcină Ion a obţinut pentru o altă firmă a sa un contract cu SC Transelectrica SA, având ca obiect colectarea selectivă a deşeurilor - eliminarea şi valorificarea deşeurilor reciclabile de la centrele de exploatare şi de la sediul CNTEE Transelectrica", mai spun procurorii.