Fostul premierul laburist britanic Tony Blair consideră că există 50%-50% şanse să fie organizat un nou referendum cu privire la Brexit, dat fiind că este improbabil că şefa guvernului conservator, Theresa May, îşi va asigura o majoritate în parlament pentru orice variantă de ...
Primarul Londrei, Sadiq Khan şi fostul premier laburist al Marii Britanii,Tony Blair propun un al doilea referendum pentru Brexit! Motivaţiile şi argumentele lor sunt exprimate clar, însă, deocamdată fără replici din partea factorilor de decizie în acest sens. Astfel, primarul Londrei, Sadiq ...
Fostul premier britanic Tony Blair îşi avertizează compatrioţii că nu mai dispun de mult timp să revină asupra deciziei de a părăsi Uniunea Europeană (UE), o decizie care, preconizează el, va marginaliza Regatul Unit şi va fi amarnic regretată, scrie Reuters, potrivit news.ro. Într-un articol ...
Ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, a criticat apelurile fostului premier Tony Blair împotriva Brexit, acuzându-l că ofensează "inteligenţa" alegătorilor britanici, în timp ce premierul Scoţiei, Nicola Sturgeon, a atras atenţia că ar putea pleda pentru independenţa faţă ...
Fostul deputat Sebastian Ghiță a fost citat, miercuri după-amiază, la sediul DNA Ploiești în dosarul cunoscut sub numele "Ponta-Ghiță-Blair", însă el nu s-a prezentat în fața anchetatorilor la ora la care fusese chemat, au declarat surse judiciare. Potrivit acestora, Ghiță a ...
După ce a urlat isteric că românii și bulgarii iau cu asalt Regatul Unit și trebuie oprită libera circulație la nivelul UE, fiind principalul artizan al ieșirii Marii Britanii din blocul comunitar, toată lumea credea că Nigel Farage și-a văzut visul cu ochii, țara lui doar pentru ai lui. Din păcate ...
Cei mai mulţi alegători din Marea Britanie ar opta pentru rămânerea ţării în Uniunea Europeană, dacă ar fi organizat un nou referendum, relevă un sondaj BMG Research, citat de Reuters. Potrivit sondajului, 45% dintre britanici ar prefera menţinerea ţării în UE, 43% se pronunţă în ...
Deputatul PSD Ana Birchall s-a prezentat, miercuri, la sediul DNA Ploiești, ea spunând la intrare că a fost citată ca martor. Surse apropiate anchetei au declarat că ea a fost citată în dosarul care are legătură cu vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, în ...
Procurorii DNA au pus sechestru pe averea fostului premier al României, Victor Ponta, în dosarul ”Tony Blair”, după cum transmite România TV,pentru a recupera un prejudiciu de 220.000 de euro. Este vorba despre un imobil din Capitală, același care a fost pus sub sechestru și ...
Fostul premier Victor Ponta s-a prezentat miercuri dimineață la sediul DNA Ploiești, surse judiciare declarând pentru AGERPRES că acesta va fi audiat în dosarul cunoscut sub numele de "Ghiță, Ponta, Blair". În acest dosar Ponta este urmărit penal sub control judiciar pentru ...
Fostul premier laburist Tony Blair sugerează că ar putea reveni în prim-planul scenei politice britanice, denunţând intenţiile Guvernului conservator condus de Theresa May de a genera o desprindere dură a Marii Britanii de Uniunea Europeană, informează BBC News online. Tony Blair, care a avut trei ...
Deputatul Sebastian Ghiţă a fost pus sub control judiciar de procurorii DNA Ploieşti, pentru complicitate la spălare de bani, în dosarul în care este cercetat şi fostul premier Victor Ponta, acuzat că a primit 220.000 de euro de la un om de afaceri pentru a organiza vizita unei personalităţi ...
Fostul premier Victor Ponta a devenit un obişnuit al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Nu ştim cum s-a ajuns, în România, ca mulţi dintre politicieni să calce mai des pragul DNA decât pe cel al restaurantelor, dar aceasta pare a fi realitatea. Plecând de la general către ...
Menţinerea Marii Britanii în Uniunea Europeană este “posibilă”, a declarat joi premierul britanie Tony Blair, într-un interviu acordat Europe 1. Fostul şef al Guvernului a avertizat că o anulare a Brexit nu este probabilă. Cu toate acestea, “dezbaterea continuă”, a spus ...
Doi oameni vor intra cu siguranță în istorie pentru isprava lor cu Brexitul. Autorul moral al ieșirii Marii Britanii din UE este premierul demisionar David Cameron, care, disperat după încă un mandat în fruntea Guvernului de la Londra, a promis electoratului un referendum asupra menținerii ...
Tony Blair l-a sunat pe Muammar Kadhafi şi a încercat să-l convingă să părăsească Libia, în februarie 2011, când a izbucnit "primăvara arabă", a dezvăluit fostul premier britanic vineri, relatează AP în pagina electronică. Blair a spus că nu a încercat să-l ...