Tony Blair a intervenit în favoarea curselor de automobilism în schimbul unei donaţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tony Blair a intervenit în favoarea curselor de automobilism în schimbul unei donaţii

Monden 14 Octombrie 2008 / 00:00 395 accesări

Tony Blair a cerut personal o derogare de la interdicţia privind sponsorizarea curselor de automobilism de către companiile producătoare de tutun, după ce laburiştii au primit o donaţie consistentă de la Bernie Ecclestone, patronul Formulei 1, relatează “The Sunday Times” în ediţia electronică. Documente publicate în baza Legii pentru dreptul la Informaţii arată că fostul premier a cerut o schimbare a acestei politici în urma unei întîlniri cu Ecclestone, care a avut loc la 16 octombrie 1997. Conform noilor documente, Blair ar fi fost principalul susţinător al eliminării interdicţiei impuse companiilor producătoare de tutun de a sponsoriza competiţii sportive, reglementată de Ministerul Sănătăţii. Înaintea donaţiei de un milion de lire sterline (1,25 milioane de euro), laburiştii se pronunţaseră chiar în favoarea unei interdicţii totale a sponsorizării curselor de automobilism.

Potrivit documentelor, Guvernul a încercat să inducă opinia publică în eroare prin intermediul presei cu privire la rolul premierului în acest caz, secretarul de la acea vreme pentru relaţii cu presa dînd dispoziţii pentru a înlătura impresia că măsura privind Formula 1 ar fi fost dictată exclusiv de premier, în urma întîlnirii cu Ecclestone. În schimb, Blair ar fi folosit argumentul că, dacă Formula 1 nu ar mai avea loc în Marea Britanie, acest lucru ar duce la reducerea numărului locurilor de muncă în domeniu, argument respins de Departamentul Comerţului şi Industriei, potrivit unui document din noiembrie 1997. Premierul Gordon Brown a negat într-un interviu acordat unui post de radio că ar fi deţinut informaţii despre o astfel de dispoziţie a predecesorului său.



12