Tony Blair îşi apără guvernarea, într-o lucrare autobiografică apărută ieri, dominată de cele două războaie care i-au grăbit căderea, în 2007 şi i-au umbrit moştenirea, cel dus împotriva “dezastruosului Gordon Brown”, iar celălalt împotriva “tiranului Saddam Hussein”.

Lectura memoriilor “A Journey” (O călătorie), o carte de 718 pagini, impresionează prin stilul direct, lipsit de limbajul de lemn, dar şi prin bogăţia de dezvăluiri intime. Autorul mărturiseşte o înclinaţie către băutură, indusă de stresul produs de rivalitatea sa cu Brown, care a fost, timp de zece ani, ministrul său de Finanţe, după care i-a preluat postul din Downing Street numărul 10. “Un whisky sau un gin tonic ca aperitiv şi unul sau două pahare de vin, chiar o jumătate de sticlă, la cină. Nimic prea excesiv, un lucru pe care-l considera un sprijin”, mărturiseşte Blair. Fostul premier nu este zgârcit cu epitetele la adresa lui Brown. “Spirit strălucitor, cel mai bun cancelar al Eşichierului care poate să existe în ţară, deci de neînlocuit”, acesta este prezentat, totodată, ca “un tip ciudat, exasperant, lipsit de inteligenţă emoţională şi foarte, foarte dificil”. Blair califică drept un “dezastru” cei trei ani petrecuţi de fostul său protejat în fruntea Guvernului şi îl face direct răspunzător de eşecul electoral înregistrat în mai. Acest eşec a pus capăt unei perioade de 13 ani de guvernare laburistă şi a permis alegerea conservatorului David Cameron la şefia unei coaliţii. Motivul eşecului constă în faptul că Brown a întors spatele principiilor fondamentale, care au făcut din New Labour, sub impulsul dat de Blair, “o maşină de câştigat trei rânduri de alegeri succesive”. Programul economic al candidatului Cameron era cel mai bun, a declarat Blair, pentru BBC, aparent un avertisment adresat celor cinci candidaţi la conducerea Partidului Laburist, împotriva unei posibile tentaţii de viraj la stânga. Alegerile, declanşate ieri, vor conduce la desemnarea unui nou lider al laburiştilor, la 25 septembrie.

De profesie avocat, Blair pledează cu brio pentru succesele sale, şi anume modernizarea Partidului Laburist, “luna (sa) de miere” cu ţara pe care voia să o transforme în “buricul universului”, “angajamentul în apărarea monarhiei împotriva ei-înseşi, în momentul în care părea că aceasta nu mai împărtăşeşte nefericirea poporului, după moartea prinţesei Diana, pacea în Irlanda de Nord”. Dar el se opreşte în mod special asupra războiului din Irak, “un război nepopular, dus cu un preşedinte republican foarte nepopular, George W. Bush”, pe care-l plăcea şi admira “pentru integritatea sa”. Blair îşi exprimă regretul pentru persoanele ucise în conflict, pe care l-a trăit ca pe “un coşmar” şi care i-a adus o lipsă de popularitate pe termen lung, atât în ţara sa, cât şi în străinătate, având în vedere că din această cauză a pierdut preşedinţia UE, în 2009. De altfel, autorul a cedat drepturile asupra acestor memorii, începând cu un avans evaluat la 5,6 milioane de euro, unui centru de reabilitare a victimelor acestui război. “În baza a ceea ce ştiam atunci, sunt, în continuare, convins că a-l fi lăsat pe Saddam Hussein la putere prezenta un risc mai important pentru securitatea noastră, decât a-l înlătura, în pofida consecinţelor teribile ale intervenţiei. Nu exista alternativă”, a declarat el, pentru BBC, o expresie preferată a Doamnei de Fier, fostul premier britanic Margaret Thatcher.

Care a fost eroarea politică majoră a lui Tony Blair? “Abolirea vânătorii cu ogari, care a scos peste un milion de manifestanţi pe străzile regatului. M-am simţit ca o raţă vânată”, a declarat Blair, cu umor. Numeroase publicaţii au criticat imediat acest “exerciţiu de autosatisfacţie”, în timp ce militanţii împotriva războiului se mobilizează pentru a manifesta în prima zi în care Tony Blair va acorda autografe, la 8 septembrie, la Londra.