Fostul premier al Marii Britanii, Tony Blair, şi-a început vizita în România cu o întâlnire cu liderii PSD, la sediul central al partidului. În continuare, Blair a avut o întrevede cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu. Spre seară, fostul premier al Marii Britanii a participat la o conferinţă intitulată „The future of Europe in the new global order“, ce a reunit personalităţi marcante din lumea politică, academică, societatea civilă şi mass-media. Conferinţa s-a desfăşurat în Aula Magna a Universităţii Româno-Americane şi a inclus un discurs de aprox. 30 de minute rostit de Blair, urmat de o sesiune de întrebări şi răspunsuri. Evenimentul a fost consacrat noului rol pe care îl joacă Europa în ordinea globală. În deschiderea acţiunii organizate de „Fundaţia Multimedia pentru Democraţie Locală” şi de „Center for American Progres“ a vorbit liderul PSD Victor Ponta. La conferinţă şi-au confirmat participarea reprezentanţi ai tuturor partidelor politice, toţi foştii preşedinţi şi premieri ai României, membri ai Casei Regale, reprezentanţi ai BNR, precum şi lideri ai principalelor ONG-uri din Bucureşti şi ai universităţilor importante din ţară.