Top al zonelor deficitare în toalete

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Top al zonelor deficitare în toalete

Justiție 19 Mai 2009 / 00:00 481 accesări

Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Corina Martin, a declarat, ieri, că cea mai mare problemă pe care o reclamă turiştii străini care vizitează România este absenţa toaletelor din zonele turistice. Martin a afirmat că, din acest motiv, ANAT va începe o campanie prin care urmăreşte să identifice zonele deficitare la acest capitol. „Dacă vrem turişti străini în România, trebuie să începem cu înfiinţarea toaletelor publice. Ne ocupăm de campanii de promovare, dar uităm de lucrurile banale, cum ar fi lipsa toaletelor şi prezenţa cîinilor fără stăpîn, dar care aduc atingere imaginii României”, a spus Corina Martin. Ea a adăugat că preşedinţii celor opt regiuni în care este împărţită asociaţia au la dispoziţie o săptămînă, începînd de astăzi, pentru a face „un top” al zonelor sau traseelor deficitare la capitolul toalete. „Trecem la treabă începînd de mîine (astăzi - n.r.). Vom face un top 100 al toaletelor, mai exact al zonelor din care lipsesc acestea, după care vom discuta cu autorităţile locale din acele regiuni şi cu Ministerul Turismului pentru a rezolva această problemă”, a afirmat preşedintele ANAT. Corina Martin a adăugat că sînt şi multe muzee, la nivel naţional, ale căror toalete sînt închise sau nefuncţionale, situaţie care îi nemulţumeşte pe turiştii care le vizitează. „După ce le vom identifica, vom merge cu reprezentanţii Ministerului Turismului şi cu cei ai presei şi vom arăta cu degetul acele toalete inexistente sau groaznice, ca să vorbesc metaforic. După aceasta, va fi rîndul autorităţilor locale să remedieze situaţia”, a completat Martin. Vicepreşedintele ANAT, Ciprian Popescu, spune că locaţiile care suferă cel mai mult la capitolul toalete sînt cetăţile medievale.



12